Federaţia engleză de fotbal (FA) a anunţat că jucătorii săi vor putea arbora pe tricou floarea de mac, simbolul care aminteşte de soldaţii morţi în luptă în Primul război modial, după o zi, miercuri, bogată în răsturnări de situaţii şi încheiată cu acordul FIFA.
"FA poate confirma că FIFA a acordat autorizaţia pentru echipa Angliei să poarte floarea de mac pe banderola neagră pe care jucătorii o vor purta sâmbătă contra Spaniei, explică FA într-un comunicat. Astfel, noi respectăm regulamentele FIFA, făcând vizibilă în timpul meciului floarea de mac. FA mulţumeşte FIFA pentru această iniţiativă".
Miercuri dimineaţa, primul ministru britanic David Cameron a considerat "absurdă" decizia FIFA de a interzice fotbaliştilor galezi şi englezi de a purta sâmbătă pe tricou floarea de mac: "Acest lucru mi se pare scandalos. Este absurd să consideri ca un gest politic faptul de a purta o floare de mac în amintirea celor care şi-au dat viaţa pentru libertatea noastră", a declarat el.
Secretarul de stat britanic la sport, Hugh Robertson, a scris Federaţiei internaţionale, pentru a răspunde afirmativ cererilor federaţiilor engleză şi galeză de a permite jucătorilor să poarte aceste "floricele" la meciurile amicale cu Spania, respectiv Norvegia, de sâmbătă, a doua zi după 11 noiembrie, care marchează sfârşitul războiului 1914-1918.
Potrivit purtătorului de cuvânt personal, Prinţul Williams, în calitatea sa de preşedinte al FA, a scris, de asemenea, FIFA pentru a-şi exprima "nedumerirea". "Ducele a insistat asupra aspectului universal al simbolului amintirilor reprezentate de floarea de mac, care nu are conotaţie politică, religioasă sau comercială. Ducele a cerut FIFA o excepţie în circumstanţe speciale", a precizat St. James Palace.
Floarea de mac, care a crescut pe câmpurile de bătălie în Flandra în timpul Primului război mondial, este un simbol al amintirii victimelor Marelui Război. El este, în mod tradiţional, purtat la butonieră în numeroase ţări ale Commonwealth-ului în luna noiembrie, pentru a comemora acest conflict şi următoarele. "A purta floarea de mac este un act de mare respect şi de mândrie naţională", a subliniat primul ministru.