Acţionarul majoritar al Rapidului, Fathi Taher, a declarat că formaţia portugheză FC Porto a trimis o ofertă în valoare de 6 milioane de euro pentru achiziţionarea fundaşului Cristian Săpunaru.
"
Porto insistă pentru Săpunaru. A crescut oferta la 6 milioane de euro. Recunosc că m-a pus pe gânduri. Ar fi cel mai scump jucător transferat din România în afara ţării. Vom analiza în zilele astea, iar dacă îi vor oferi şi jucătorului cel puţin 500.000 de euro anual, îl lăsăm să plece. Trebuie să ne gândim şi la binele lui, să câştige şi el nişte bani. Dacă îi vor oferi mai puţin, nu îl dăm", a spus Taher.
Deţinătorul pachetului majoritar de acţiuni al FC Rapid consideră că echipa sa devine tot mai respectată în Europa: "
Se vede că Rapidul a devenit o echipă apreciată, din moment ce marile cluburi ne caută jucătorii şi vin cu oferte de milioane de euro, nu de doi bani ca până acum".
Taher a mai spus că negocierile pentru jucătorii lui FC Porto, Joao Paulo şi Adriano, stagnează, dar ar putea fi reluate odată cu cele pentru Săpunaru. "
Normal că avem în vizor jucători care să îl înlocuiască pe Săpunaru, dacă va merge la Porto. Joao Paulo e printre ei, dar mai sunt alţii la fel de buni ca şi Cristi".
NewsIn