Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat că a făcut un nou credit la bancă, banii urmând să ajungă pentru plata salariilor jucătorilor şi angajaţilor clubului până la sfârşitul lunii februarie.
"Am fost la bancă şi am făcut un nou credit pentru Rapid pentru a trece de iarnă. Trebuie să avem bani de salarii. Intrăm în iarnă şi trebuie să stăm liniştiţi din punctul ăsta de vedere. Nu pot să spun ce sumă am împrumutat, aceste lucruri sunt confidenţiale. Dar banii ne vor ajunge pentru plata salariilor şi a celorlalte cheltuieli până la sfârşitul lunii februarie", a spus Copos.
Oficialul rapidist a mai făcut şi în trecut împrumuturi la bancă pentru plata salariilor jucătorilor pentru a evita ca aceştia să devină liberi de contract. Conform regulamentului, dacă un club întârzie cu mai mult de 60 de zile achitarea salariului unui fotbalist, acesta poate depune memoriu la Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul LPF pentru a deveni liber de contract.
George Copos a mai declarat că fostul director general al FC Vaslui, Constantin Zotta, reprezintă o soluţie bună pentru postul de preşedinte al grupării giuleştene, lăsat liber de Dinu Gheorghe. "Am înteţeles că şi-a reziliat contractul cu Vasluiul. Dar deocamdată nu am discutat nimic. Cu toate acestea Constantin Zotta este o soluţie bună pentru Rapid. În primul rând cunoaşte foarte bine Rapidul, iar apoi, experienţa de la Vaslui cu siguranţă i-a prins foarte bine. La fel aş spune chiar şi despre experienţa din perioada domnului Taher, care a fost una dificilă", a spus Copos. Oficialul rapidist nu a dorit să dezvăluie când se va întâlni cu Zotta, dar a menţionat că nu ar fi discutat nimic cu acesta dacă nu şi-ar fi reziliat contractul cu FC Vaslui. "Sunt prieten foarte bun cu domnul Porumboiu. Eu nu pot să iau niciodată de la dânsul un jucător sau un alt angajat dacă nu este liber de contract. Suntem prieteni şi ne respectăm", a explicat George Copos. Directorul general Constantin Zotta şi-a reziliat, luni, contractul cu FC Vaslui şi, conform unor surse din cadrul clubului FC Rapid, zilele următoare va negocia cu acţionarul majoritar George Copos preluarea unei funcţiei de preşedinte executiv rămasă liberă după demisia lui Dinu Gheorghe de la sfârşitul lunii octombrie. Zotta a mai activat la FC Rapid în perioada 2001-2008, timp în care a ocupat diverse funcţii în cadrul conducerii administrative.