Antrenorul echipei Rapid, Răzvan Lucescu, a făcut un apel la suporterii giuleşteni, vineri, într-o conferinţă de presă, să-şi susţină favoriţii în ultimele partide din acest an şi a precizat că niciodată nu a văzut o reacţie a acestora ca la meciul cu Hapoel Tel Aviv când i-au contestat pe jucători.
"Niciodată nu am văzut o reacţie a suporterilor ca la pauza meciului cu Tel Aviv. Suporterii nu pot să se îndepărteze de noi. La pauză au avut o reacţie de abandon, la fel cum am avut şi noi în teren în meciul cu Târgu-Jiu, dar ştiu că se vor întoarce, pentru că Rapid a revenit după şase-şapte ani şi se luptă să iasă în faţă. Fac apel la suporterii noştri: ei au fost întotdeauna alături de noi, pentru aceste două-trei meciuri care au mai rămas până la finalul anului, avem mare nevoie de sprijinul lor. Nu a fost doar Dani Coman contestat, am fost şi eu şi toţi ceilalţi jucători", a spus Lucescu.
Răzvan Lucescu a infirmat zvonurile potrivit cărora portarul Dani Coman ar urma să părăsească echipa. "Nu este adevărat că Dani Coman pleacă, sunt interese din exterior sau din interior de a provoca scandaluri. De ce să plece un jucător care a făcut istorie la Rapid, s-a aruncat în crampoanele jucătorilor de la Steaua şi Dinamo, a făcut sacrificii şi sunt sigur că va reveni în poartă la fel cum a făcut-o de fiecare dată", a precizat Lucescu.
Referitor la partida cu Sportul Studenţesc, contând pentru etapa a 16-a a Ligii 1, Răzvan Lucescu a afirmat că "studenţii" reprezintă o echipă periculoasă, mai ales după venirea fostului său secund de la FC Braşov, Daniel Isăilă. "Venim după cele mai urâte cinci zile din această toamnă. Nu trebuie să le ridic eu moralul jucătorilor, până la urmă sunt jucători profesionişti şi ştiu că trebuie să se ridice. Urmează un nou meci în campionat şi dacă te uiţi în clasament, eşti tentat să zici că Sportul e jos, dar ţinând cont de problemele puse adversarilor în ultimele meciuri şi de venirea lui Isăilă, un antrenor care ştie să îi strângă în jurul lui pe jucători, atunci putem spune că Sportul este o echipă periculoasă, dar noi suntem gata de luptă", a completat Lucescu.
Fostul fundaş al formaţiei Rapid, Dănuţ Perjă, a fost prezentat ca noul team-manager al echipei, el declarând că a acceptat propunerea venită din partea preşedintelui Constantin Zotta şi a antrenorului Răzvan Lucescu fără a se gândi prea mult. "Le mulţumesc domnului Zotta şi lui Răzvan Lucescu care mi-au propus să revin. Mi-am dorit foarte mult, pentru că am petrecut momente minunate aici. Prima dată mi-am dorit să ajung antrenor secund sau antrenor la echipa a doua, dar am primit această ofertă de team-manager şi am acceptat cu plăcere fără să mă gândesc. Sper să trăiesc din nou clipe minunate aici şi să ajut şi eu la îndeplinirea obiectivelor clubului", a spus Perjă. Antrenorul Răzvan Lucescu s-a arătat foarte mulţumit de venirea lui Perjă în staful clubului Rapid. "Sunt foarte mulţumit că la echipă se întoarce un jucător care e emblematic pentru Rapid, a făcut parte din echipe care au adus rezultate acestui club. Sunt convins că va fi alături de jucători, că va fi o prezenţă utilă, pentru că este nevoie de oameni care să facă legătura între echipă şi club", a explicat Lucescu. Preşedintele Constantin Zotta speră că Perjă va câştiga cel puţin la fel de multe trofee ca şi conducător, precum a făcut-o ca jucător al Rapidului. "Noutatea noastră se numeşte Dănuţ Perjă. A venit alături de noi să ne ajute. Sunt convins că va face o legătură între echipă şi staful administrativ. Este un fost jucător care a lăsat multă sudoare la Rapid, a ridicat multe trofee şi sper să câştige cel puţin tot la fel de multe din actuala poziţie de team-manager", a spus Zotta.
Partida Rapid - Sportul Studenţesc, contând pentru etapa a 16-a a Ligii 1, se va disputa, duminică, de la ora 20:30.