Preşedintele Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), francezul Michel Platini, s-a declarat convins că nu a existat nimic neregulamentar la meciul dintre Olympique Lyon şi Dinamo Zagreb, câştigat cu 7-1 de compatrioţii săi.
"Personal, nu am niciun dubiu legat de acest meci. Sistemele de alertă nu au reperat niciun pariu ilegal, iar dubiile s-au estompat imediat, însă este normal ca presa să-şi pună întrebări. Îmi amintesc că, în anul 1982, când jucam la Saint-Etienne, trebuia să câştigăm la o diferenţă de şapte goluri împotriva celor de la Metz, în ultima etapă, pentru a deveni campioni. Am învins cu 9-2, însă AS Monaco a câştigat la rândul ei şi a devenit campioană... Cred în integritate", a declarat conducătorul UEFA.
Platini a ţinut să le dea şi un sfat conducătorilor campioanei Croaţiei: "Ar trebui ca Dinamo Zagreb să-şi schimbe apărarea şi portarul cu banii obţinuţi din Liga Campionilor".