Directorul sportiv al FC Steaua, Narcis Răducan, a declarat, luni, că până acum s-au vândut 25.000 de bilete la partida cu AEK Larnaca şi consideră că ultimul meci al steliştilor din Grupa J a Europa League, de pe Arena Naţională, se va disputa cu 50.000 de suporteri în tribune.
"S-au vândut deja 25.000 de bilete. Probabil până la sfârşitul zilei se va ajunge la 30.000 de bilete. Sunt convins că meciul cu AEK Larnaca se va disputa cu 'casa închisă', urmând să fie 50.000 de spectatori în tribune", a spus Răducan.
La casele de bilete ale Arenei Naţionale spectatorii au făcut cozi încă de luni dimineaţă. Biletele vor mai fi puse în vânzare marţi şi miercuri, între orele 11.00 şi 20.00.
Steaua întâlneşte, miercuri, de la ora 22:05, pe Arena Naţională, formaţia AEK Larnaca, în ultimul meci al Grupei J din Europa League.