Ovidiu Herea, jucătorul de fotbal al echipei Rapid Bucureşti, va fi supus unei intervenţii chirurgicale, la Bologna (Italia), după ce a fost diagnosticat cu leziune de menisc.
După cum informează site-ul oficial al clubului din Giuleşti, diagnosticul precis în cazul jucătorului Ovidiu Herea se confirmă: leziune de menisc. Fotbalistul a plecat deja la Bologna, unde i se va efectua intervenţia chirurgicală.
"Sunt optimist, sper că totul va decurge conform planului, astfel încât să reiau pregătirile alături de colegii mei, după vacanţa de iarnă. Avem şanse la Cupa României şi la campionat!", a declarat Ovidiu Herea, care ratează astfel meciul cu PSV Einhdoven, de joi, din Europa League, dar şi meciul cu FC Vaslui (20 decembrie), din prim a etapă a returului Ligii 1.