Marius Lăcătuş, antrenorul echipei de fotbal Steaua Bucureşti, a declarat în Austria, unde formaţia roş-albastră este într-un stagiu de pregătire că plecarea fundaşului Dorin Goian va lăsa un gol în apărare.
"Deocamdată nu ştiu nimic despre un eventual transfer al lui Goian. Dacă va pleca de la echipă va lăsa un gol în defensiva noastră. Sperăm ca jucătorii pe care îi avem să facă uitată o eventuală plecare a acestuia, prin prestaţiile pe care le au în jocurile de pregătire, cât şi în cele oficiale", a afirmat Lăcătuş.
Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a ajuns la un acord joi cu reprezentanţii clubului englez Sunderland în privinţa transferului lui Goian, pentru suma de 4,8 milioane de euro, iar în perioada următoare se aşteaptă ca internaţionalul să îşi negocieze salariul şi să semneze pentru gruparea din Premier League.
Lăcătuş a transmis un avertisment jucătorilor indisciplinaţi: "S-a discutat mult despre cazul Lovin. El a fost trimis la echipa a doua din cauza unor acte de indisciplină. Indiferent de numele jucătorilor care vor comite asemenea gesturi, soarta va fi aceeaşi".
Antrenorul Stelei consideră că şi jucătorii care au venit mai târziu la pregătire trebuie să acumuleze. "Noi am început pregătirea pe 17 iunie, iar aceasta s-a desfăşurat în mai multe etape. Au fost unii jucători de la început, apoi au venit internaţionalii şi Ovidiu Petre, după aceea a venit şi Kapetanos. Nu este uşor. Trebuie să facem eforturi cu toţii, atât corpul tehnic, cât şi jucătorii, pentru ca, la începerea campionatului, atât din punct de vedere tehnic şi tactic, dar mai ales fizic, să fie cu toţii la acelaşi nivel", a mai spus Lăcătuş.
Lăcătuş, deranjat de atitudinea unor jucători
Marius Lăcătuş, antrenorul echipei de fotbal Steaua Bucureşti, s-a declarat deranjat de atitudinea unora dintre jucătorii săi, în meciul amical cu Swindon Town, meci terminat la egalitate, 2-2, cu echipa engleză de liga a treia: "A fost un meci bun, per ansamblu, însă mă deranjează atitudinea unora dintre jucători, modul în care se prezintă la joc, efortul pe care îl depun şi, nu în ultimul rând, nerespectarea sarcinilor de joc şi de post. O să discut cu ei despre aceste probleme. Ţinând cont de rezultatul de la pauză, putem spune că a doua repriză a fost bună. Am avut multe şanse de a înscrie şi le-am irosit cu seninătate". Lăcătuş a adăugat că "unii jucători sunt supăraţi din diverse motive, cum ar fi pregătirea grea sau că nu sunt lăsaţi să plece, nu mă interesează. Eu îmi doresc să am jucători care să-şi dorească să joace, care pun suflet şi care respectă ceea ce facem în antrenamente". Antrenorul Stelei vrea "ca, de la joc la joc, echipa să crească, atât din punct de vedere al calităţii, cât şi al rezultatelor. Nu pun neapărat accent pe rezultatele din meciurile amicale, deşi suntem Steaua şi trebuie să ne respectăm blazonul. Trebuie să încercăm să punem în practică ceea ce exersăm la antrenamente. Dacă Steaua are faţă de Liga Campionilor se va vedea la începutul campionatului şi la meciurile din turul preliminar".
Lăcătuş spune că Adrian Ilie va ajuta în continuare Steaua
Antrenorul echipei de fotbal Steaua Bucureşti, Marius Lăcătuş, a declarat că Adrian Ilie va ajuta în continuare formaţia din Ghencea, chiar dacă a demisionat din funcţia de manager sportiv: "Am primit cu amărăciune vestea demisiei lui Adrian Ilie. Este un profesionist, a dovedit-o atât ca jucător, cât şi ca manager la Steaua. Sunt sigur ca relaţiile noastre vor decurge normal de acum încolo şi tot atât de sigur sunt că atunci când clubul nostru va apela la el pentru a ne informa vizavi de anumiţi jucători sau echipe din străinătate, va fi alături de noi". Antrenorul echipei roş-albastre consider că nu este problema sa cine va fi numit manager. Adrian Ilie a demisionat pe 9 iulie din funcţia de manager sportiv, fără a preciza motivele.