Manchester United și Chelsea Londra au suferit înfrângeri dureroase pe teren propriu, sâmbătă, în etapa a 19-a din Premier League, în fața unor adversari cărora nu li se acordau prea multe șanse înaintea fluierului de start. Manchester United a cedat, scor 2-3, în fața ultimei clasate, Blackburn Rovers, care a cedat “lanterna roșie” lui Bolton, cu ocazia acestui succes.
Gazdele nu au condus niciun moment în partida de pe Old Trafford ci s-au aflat în permanență în căutarea golului egalizator. Yakubu de două ori ('16 pen. și '51) și Hanley ('81) au punctat pentru Blackburn, în timp ce ambele goluri ale lui United au fost înscrise de bulgarul Berbatov ('52 și '62).
Echipa lui Sir Alex Ferguson îi oferă astfel o șansă neașteptată rivalei Manchester City de a se desprinde la trei puncte în clasament, "cetățenii" urmând să întâlnească duminică pe Sunderland în deplasare.
Înfrângerea în fața lui Blackburn a venit într-un moment cum nu se putea mai potrivit, în ziua când Ferguson a împlinit 70 de ani.
Și Chelsea s-a făcut de râs în fața propriilor fani, fiind învinsă cu 3-1 de Aston Villa. După un debut reușit de meci, în care Drogba a marcat din penalty (min. 23) al 150-lea gol al său în tricoul londonezilor, în jocul echipei antrenate de Villas Boas nu s-a mai legat nimic. Ireland a egalat în minutul 28, iar tabela la pauză a arătat 1-1.
Tehnicianul portughez i-a aruncat în repriza a doua în luptă și pe Lampard și Torres, rezerve de lux la această întâlnire, dar ambii au fost neinspirați, în special spaniolul care a trimis mingea în bară. Drumul spre gol l-au găsit până la urmă oaspeții, în minutele 83 și 86, când Petrov și Bent l-au învins pe rând pe Cech.
Chelsea a fost depășită în clasament de Arsenal, învingătoare la limită cu 1-0 în fața formației QPR.
Rezultatele etapei a 19-a din Premier League:
Vineri:
Liverpool-Newcastle 3-1
Sâmbătă:
Manchester United – Blackburn 2-3
Arsenal – QPR 1-0
Bolton – Wolverhampton 1-1
Chelsea – Aston Villa 1-3
Norwich – Fulham 1-1
Stoke – Wigan 2-2
Swansea – Tottenham 1-1
Duminică:
West Bromwich – Everton, ora 14.30
Sunderland – Manchester City, ora 17.00.
RomanianSoccer