Arsenal Londra a ajuns pe locul al cincilea în clasamentul primei ligi engleze, după ce a primit două goluri în finalul meciului cu Fulham, pierdut în deplasare cu 2-1, în etapa a 20-a a campionatului. "Tunarii" au fost depășiți de Chelsea, învingătoare cu același scor, 2-1, pe terenul lui Wolverhampton.
Arsenal a condus pe Craven Cottage din minutul 21 până cu cinci minute înainte de finalul partidei și, cu toate acestea, a plecat cu mâna goală. Fundașul Koscienly a marcat pentru echipa lui Arsene Wenger, apoi Sidwell (min. 85) și Zamorra (min. 90+3) i-au stricat tehnicianului francez debutul în 2012.
Cam în același timp Lampard de la Chelsea marca golul victoriei londonezilor pe terenul lui Wolverhampton, prin Frank Lampard (min. 89). Asta după ce Ramires (min. 55) deschisese scorul iar Ward (min. 85) de la gazde egalase împotriva cursului jocului. "Albastrii" revin pe poziția a patra în clasament și așteaptă ca Tottenham să facă un pas greșit, marți, pentru a rămâne la două puncte de podium.
Doar într-unul din cele cinci meciuri jucate luni s-ai impus gazdele (Fulham) și nu s-a înregistrat niciun rezultat de egalitate.
Iată rezultatele:
Luni:
Wolverhampton – Chelsea 1-2
Blackburn – Stoke City 1-2
QPR – Norwich 1-2
Fulham – Arsenal 2-1
Aston Villa – Swansea 1-2
Marți:
Manchester City – Liverpool
Tottenham – WBA
Wigan – Sunderland
Miercuri:
Everton - Bolton
Newcastle – Manchester United
RomanianSoccer