Preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, vineri, pentru www.sport.ro, că transferul fundaşului Dorin Goian la Sunderland a intrat în impas deoarece englezii "
s-au speriat când au auzit că trebuie să plătească TVA" pentru jucător.
"
Ne-am înţeles pentru transferul lui Goian pentru o sumă de 4 milioane de euro. Englezii s-au speriat când au auzit că trebuie să plătească TVA-ul. Nu au înţeles de ce trebuie să plătească 800.000 de euro TVA. Cei de la Sunderland o să se întâlnească luni şi o să decidă ce se va întâmpla cu Goian", a declarat Argăseală.
Finanţatorul Gigi Becali a vorbit şi el la Sport.ro despre faptul că transferul lui Goian la Sunderland a intrat în impas. "
Doar în România se practică TVA la transferurile de jucători, iar englezii nu au înţeles asta. Ei de fapt recuperează TVA-ul de la statul român, atunci de ce să le cer TVA dacă tot îl iau înapoi? În cazul Stelei, statul român are de pierdut. Steaua are de recuperat TVA, astfel că statul pierde 800.000 de euro. Cu Dică a fost altceva: cei de la Catania au luat legătura cu Lazio şi le-au explicat cum e cu TVA-ul. Până la urmă vom accepta altă ofertă pentru Goian", a declarat Becali.
Agentul Victor Becali, care se ocupă de transferul lui Dorin Goian de la Steaua, a declarat că FC Steaua va primi la începutul săptămânii viitoare un răspuns definitiv din partea celor de la Sunderland. Tot vineri, presa engleză a notat că în cursa pentru achiziţionarea fundaşului central al Stelei a intrat şi gruparea West Bromwich Albion, nou promovată în Premier League.
Mediafax