Americanul Tim Howard, portarul echipei engleze de fotbal Everton, a marcat miercuri un gol de la 90 metri în meciul de campionat contra lui Bolton (1-2), însă a refuzat să se bucure, din respect pentru goalkeeperul formaţiei adverse.
Howard a marcat după o degajare lungă, cu ajutorul vântului, în minutul 63, când balonul a atins gazonul înainte de a sări peste portarul advers. Everton a deschis astfel scorul, dar în final a pierdut, surprinzător, pe teren propriu.
Aflat la al 250-lea meci disputat în Anglia, americanul a declarat după meci că a refuzat să se bucure din respect pentru portarul oaspeţilor, Adam Bogdan. Howard a explicat că pe vânt este cel mai greu să joci fotbal, mai greu decât pe ploaie, zăpadă sau căldură.
Howard a devenit al patrulea portar care înscrie de la înfiinţarea Premier League, în urmă cu 20 de ani. Primii trei au fost danezul Peter Schmeichel (2001), americanul Brad Friedel (2004) şi englezul Paul Robinson (2011).