Echipa Rapid Bucureşti a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul amical susţinut, sâmbătă, în compania formaţiei sârbe Partizan Belgrad, în cadrul stagiului de pregătire efectuat în Elveţia (s-a disputat la Naters, localitate situată la aproximativ 60 de kilometri de Anzere).
Golul Rapidului a fost marcat de Ovidiu Herea, în minutul 18, din lovitură liberă de la 20 de metri. Partizan a egalat în minutul 60 prin Miloš Bogunović.
Antrenorul portughez al Rapidului, Jose Peseiro, a trimis în teren următorii jucători: Coman (Andrade '46) - Maftei (Bratu '66), Ricardo, Mardare (C. Lazăr '46), Bozovici - Herea, Grigore (Dobroiu '76), Păun (M. Constantin '46), Cesinha (Spadacio '66) - Răduţă (Julio Cesar '46), Boya.
În acest meci, portarul rapidist Dănuţ Coman a evoluat pentru prima oară după accidentarea la mână suferită în cantonamentul echipei naţionale a României înaintea Campionatului European din Austria şi Elveţia.
În turneul din Elveţia, Rapid a mai disputat două partide de verificare : 1-1 cu FC Sion şi 2-0 cu Neuchatel Xamax. Giuleştenii vor disputa ultimul meci de verificare din Ţara Cantoanelor luni, în compania formaţiei Beitar Ierusalim, iar marţi se vor întoarce în ţară.