Atacantul japonez Ryoichi Maeda, jucătorul echipei de fotbal Jubilo Iwata, se află la Londra unde se va pregăti în următoarele zile alături de formaţia engleză de ligă secundă West Ham United.
Maeda, în vârstă de 30 ani, a marcat 14 goluri în 28 de meciuri disputate pe parcursul ediţiei trecute a campionatului japonez. El a jucat întreaga carieră la Jubilo Iwata, iar antrenorul lui West Ham, Sam Allardyce, l-a anunţat că îi va da un răspuns în privinţa unui eventual transfer la începutul săptămânii viitoare.
"Este un jucător care şi-a dovedit deja calităţile şi trebuie să mă decid rapid dacă va putea juca pentru echipa noastră", a declarat Allardyce.
Potrivit presei britanice, West Ham ar urma să-i propună lui Maeda un contract pe doi ani, în valoare de 1,9 milioane dolari pe sezon, mai mult decât dublu faţă de salariul actual al atacantului.
Transferul va depinde, însă, de rezultatul vizitei medicale şi de obţinerea permisului de muncă în Marea Britanie. Dacă mutarea se va realiza, Ryoichi Maeda va deveni al treilea fotbalist japonez din liga secundă engleză, după mijlocaşul Yuki Abe, de la formaţia Leicester City, şi atacantul Tadanari Lee, al cărui transfer de la Sanfreece Hiroshima la Southampton a fost confirmat vineri de clubul nipon.