Fundaşul echipei Rapid, Rui Duarte, cunoscut pentru că întârzie la întoarcerea din vacanţă, declarat, joi, că a venit mai repede la reunirea lotului deoarece colegii şi oficialii clubului l-au sunat şi l-au anunţat că anul acesta este mai cald în România.
Rui Duarte s-a arătat mirat de faptul că unii dintre colegii săi au considerat o mare surpriză întoarcerea sa din vacanţă. "Da? A fost o surpriză pentru colegi că am venit? Bravo, pentru mine mai puţin... pentru mine o surpriză mare erau banii. Dar dacă faptul că am venit la timp a fost o surpriză pentru mulţi e foarte bine. Am venit la timp pentru că sunt un om profesionist. Am venit mai repede anul ăsta pentru că m-au sunat şi mi-au spus că e mai cald aici. Glumesc, deja m-am obişnuit cu temperatura, la Braşov oricum era mai frig decât în Bucureşti", a spus Rui Duarte.
Portughezul susţine că jucătorii rapidişti nu au refuzat să se antreneze din cauza restanţelor financiare. "Ce protest? A fost un antrenament, nu protest. A fost şi o şedinţă, am discutat, ne-am spus şi noi părerea noastră şi atât, nu a fost un protest. Se va rezolva, nu era o diferenţă între ceea ce am spus noi şi ce a spus conducerea. Au fost două puncte de vedere şi s-a rezolvat repede. Banii trebuie să vină indiferent dacă vom câştiga titlul şi Cupa. Dar dacă vom câştiga cred că ar trebui să vină un pic mai mulţi bani", a menţionat jucătorul portughez.
Fundaşul aflat în ultimele şase luni de contract a afirmat că Rapid rămâne prima sa opţiune. "Am discutat cu conducerea despre prelungirea contractului de acum două luni. Văd în ziare că sunt aduşi fundaşi dreapta la Rapid dar eu discut demult cu conducerea. Nu am semnat pentru că eu cred că nu e totul pus la punct şi aştept să rezolv. Eu vreau să rămân la Rapid dacă rămân în România. Pentru mine prima opţiune e Rapidul", a precizat fundaşul dreapta.
Rui Duarte este de părere că Rapid nu trebuie să facă transferuri multe în această pauză competiţională. "Aici în România când o echipă transferă 6-7 jucători zice că va câştiga campionatul, dar în realitate nicio echipă nu a câştigat după ce a făcut aşa. La noi e bine să nu se schimbe mult, Rapidul merge bine", a mai spus Rui Duarte.
Atacantul Romeo Surdu speră ca acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, va achita restanţele financiare aşa cum a promis în şedinţa de miercuri. "Trebuie să câştigăm campionatul şi asta cred că o ştie toată suflarea rapidistă. Se poate realiza eventul, de ce să nu se poată. Restanţe financiare sunt cam peste tot, acum sperăm ca domnul Copos să le rezolve şi pe ale noastre cât mai repede. Am avut o discuţie şi dânsul ne-a promis că ne vor fi plătite restanţele, aşa că vom pleca liniştiţi în pregătire", a declarat, joi, Surdu.
Întrebat dacă fosta sa echipă, Steaua, va reintra în lupta pentru titlu după achiziţiile făcute în acest început de an, Romeo Surdu a răspuns: "Este foarte greu pentru că se ştie ce se întâmplă acolo. O să vedeţi peste o lună de zile".
Fundaşul Rui Duarte şi atacantul Romeo Surdu au efectuat, joi dimineaţă, alături de ceilalţi jucători ai echipei Rapid, vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă.