|
Florin Lovin cauta contract in Austria
Florin Lovin, fotbalistul format la FCM Bacău şi lansat spre performaţa de nivel internaţional de Steaua, a plecat luni în Austria în căutarea unui nou angajament.
"Sunt în discuţii cu o formaţie din prima ligă austriacă. Antrenorul mă cunoaşte de pe vremea când evoluam în Germania, îmi ştie potenţialul, însă vrea să vadă dacă sunt acelaşi jucător puternic. Prin urmare, mă voi antrena două zile cu echipa, timp în care tehnicianul se va edifica în privinţa formei mele fizice. Eu cred că totul va fi în regulă, deoarece m-am pregătit foarte bine de la începutul anului, la Bacău, în compania echipierilor actuali a formaţiei mele de suflet, FCM Bacău", a declarat Florin Lovin.
În toamna trecută fotbalistul a evoluat la formaţia Kerkyra, din Grecia. Deşi semnase pentru două sezoane cu echipa din prima ligă greacă, Lovin spune că şi-a reziliat contractul în aceasta iarnă "în mod amiabil" din cauza faptului că nu mai primise salariu de patru luni.
"După cum se ştie, situaţia din Grecia este una dificilă, existând jucători neplătiţi chiar de mai bine de un an. În ceea ce mă priveşte, nu am văzut niciun ban timp de patru luni, astfel încât la finalul turului, deşi mă remarcasem în meciuri precum cele jucate în compania cunoscutelor formaţii Panathinaikos şi PAOK, am căzut de comun acord cu preşedintele clubului că e mai bine să ne despărţim în mod amiabil", a explicat fostul băcăuan şi stelist.
În această iarnă, Lovin s-a aflat în discuţii cu mai multe echipe din Rusia şi România.
"Când eşti jucător liber, eşti asaltat cu telefoane de impresari, dar puţini se dovedesc corecţi. Discuţii şi variante au fost multe, însă am preferat Austria, deoarece îmi doresc mult să ajung din nou la o echipa din vestul Europei. Dacă nu m-aş fi accidentat, cred că altfel s-ar fi derulat lucrurile la Munchen 1860, unde am jucat două sezoane (2009-2011). Oricum, am învăţat mult în Germania, pot spune că m-am disciplinat enorm, iar faptul ca meciurile de acasă le jucam pe Allianz Arena, rămâne o amintire de neuitat, care mă impulsionează să mai vreau să joc pe mari arene de fotbal", a mai precizat mijlocaşul în vârstă de 30 de ani.
Florin Lovin crede că fotbaliştii de la Steaua "ar putea reface traseul din 2006", atunci când echipa, în care evolua şi el, a fost la un minut de calificarea în finala Cupei UEFA.
"Dacă vor avea sprijinul fanilor, sunt convins că vor trece de Twente", a mai spus Florin Lovin, care nu exclude varianta de a-şi încheia cariera de fotbalist la echipa la care s-a lansat, FCM Bacău.
"Vreau să le mulţumesc celor din conducere clubului şi antrenorului Ghiţă Poenaru că mi-au permis să mă antrenez în ianaurie cu echipa. M-a impresionat unitatea de grup a băieţilor, dar şi calităţile lor fotbalistice. E un lot de perspectivă", a precizat Florin Lovin, cel care, toamna trecută, făcuse cadou FCM-ului două seturi complete de echipament.
"Am pus pe picioare o afacere on-line cu echipament sportiv, iar faptul că mi-am putut demonstra mie însumi că pot face şi altceva decât să joc fotbal reprezintă o mare satisfacţie. Având în vedere că afacerea are succes, bucuria este una dublă. Din februarie, voi deschide un showroom în Bacău, ceea ce înseamnă că www.ghetedefotbalonline.ro a devenit un brand şi a trecut la nivelul următor. Voi continua şi parteneriatul cu FCM Bacău, clubul urmând, într-un timp scurt, să primească şi treningurile de reprezentare", a mai spus Florin Lovin.
Taguri:
Florin Lovin
FCM Bacau
Austria
contract
Steaua Bucuresti
Germania
Kerkyra
Munchen 1860
Comenteaza
Ultimele stiri - FCM Bacău
Fostul fundaş al echipei FCM Bacău, Florin Ganea, 39 de ani, a decedat, miercuri seară, în urma unui infarct suferit în timp ce juca o partidă de minifotbal, la o bază sportivă din oraşul...
Tehnicianul revine la conducerea tehnică a formației băcăuane după patru ani ani și îl înlocuiește în funcția de principal pe Gheorghe Poenaru, care s-a despărțit de gruparea...
Un număr de 35 de suporteri băcăuani au primit interdicție de a mai participa la competițiile sportive supravegheate de jandarmii Grupării Mobile din Bacău, pentru că au aruncat cu diferite...
Echipa de liga a doua FCM Bacău a învins cu scorul de 3-0, într-o partidă desfășurată la Piatra-Neamț, formația Ceahlăul II din localitate (Liga 3), într-un meci amical de fotbal....
Fotbaliștii de la FCM Bacău, echipă de Liga 2, au câștigat, vineri, la Onești, cu scorul de 3-0 (2-0), primul meci de verificare dinaintea reluării sezonului, disputat în compania colegei...
Fotbaliștii de la FCM Bacău, echipă de Liga 2, și-au reluat pregătirile luni, cu o săptămână mai târziu decât data stabilită inițial de conducerea clubului. Amânarea cu șapte zile a...
FCM Bacău și-a încheiat oficial astăzi primul stagiu de pregătire al iernii, de la Slănic Moldova, oprindu-se pe drumul de întoarcere la Onești, pentru un joc de pregătire în compania...
FC Snagov a terminat la egalitate, 1-1, pe teren propriu, cu FCM Bacău, miercuri, într-un meci restanță din etapa a noua a Ligii a II-a de fotbal, Seria I.
Caruselul accidentărilor nu se oprește. Antrenorul Gheorghe Poenaru nu va conta pe efectivul complet nici la meciul cu Farul Constanța.
Desi campionatul cadet nici nu a inceput, presedintele FCM Bacau, Relu Damian, stie deja cum va arata clasamentul de final. Il vede scris mare si clar pe unul din peretii biroului sau.
Ieri dimineață, fundașul Iosif Kalai a semnat cu FCM Bacău un contract pe un an, cu drept de prelungire pentru alte două sezoane în condițiile în care "galben-albaștrii" vor...
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Voiculeț
România
38 ani
Alejandro Domínguez
Argentina
42 ani
Andrei Nițu
România
36 ani
Andrei Urai
România
48 ani
Carlo Ancelotti
Italia
64 ani
Cosmin Olăroiu
România
54 ani
David Platt
Anglia
57 ani
Denis Ciobotariu
România
25 ani
Dragan Gošić
Serbia
42 ani
Ewerthon
Brazilia
42 ani
Ferdinando Coppola
Italia
45 ani
George Sofroni
România
32 ani
Henryk Kasperczak
Polonia
77 ani
Jagoš Vuković
Serbia
35 ani
Jan Pahor
Slovenia
37 ani
José Serrizuela
Argentina
61 ani
Martin Tudor
România
47 ani
Matuzalém
Brazilia
43 ani
Pavel Badea
România
56 ani
Ronny Johnsen
Norvegia
54 ani
Salah Assad
Algeria
65 ani
Stuart McCall
Scoția
59 ani
|
|
|