Graţie victoriei cu 2-0 din partida cu Stoke City, coroborată cu înfrângerea lui Manchester City pe terenul lui Everton (0-1), Manchester United şi-a egalat la puncte concitadina, ambele conducând cu campionatul Angliei cu câte 54 de puncte, după 23 de etape.
Ambele goluri ale echipei antrenate de Sir Alex Ferguson au fost marcate din lovituri de la 11 metri de Hernandez şi Berbatov în minutele 38 şi 53. Bulgarul a marcat chiar în ziua în care a împlinit 31 de ani. În absenţa portarilor De Gea şi Lindegaard, la United, goalkeeper titular a fost tânărul Ben Amos. De asemenea, la Manchester United a debutat francezul Paul Pogba, adus de la Le Havre, care a bifat primele sale 20 de minute în tricoul "diavolilor".
Manchester City a pierdut cu Everton, deşi a ratat două mari ocazii, prin Nasri (bară) şi Dzeko. Unicul gol al partidei de pe Goodison Park a fost marcat de Gibson în minutul 60.
Şi Chelsea a înregistrat un rezultat dezamăgitor, 1-1 pe terenul nou-promovatei Swansea. "Albaştrii" au fost conduşi până în minutul 93, când a egalat José Bosingwa.Golul galezilor a fost marcat de Sinclair în minutul 40. Din minutul 86, londonezii au rămas în zece oameni, Ashley Cole fiind eliminat. Chelsea e acum la 12 puncte distanţă de primul loc.
Cel mai bine s-au descurcat Tottenham, 3-1 pe teren propriu cu Wigan, şi Liverpool, care s-a impus cu 3-0 pe terenul lui Wolverhampton.
Premier League, etapa a 23-a:
Marţi:
Tottenham - Wigan 3-1
Swansea - Chelsea 1-1
Wolves - Liverpool 0-3
Everton - Manchester City 1-0
Manchester United - Stoke 2-0
Miercuri:
Aston Villa - Queens Park Rangers
Bolton - Arsenal
Blackburn - Newcastle
Sunderland - Norwich
Fulham - West Bromwich Albion
RomanianSoccer