Fostul jucător al Universităţii Cluj, Elias Bazzi, a semnat un contract până în vară cu FC Argeş Piteşti, echipă care activează în liga a doua.
Argentinianul a încercat să îşi găsească un angajament pe prima scenă, a fost aproape de o mutare la Petrolul Ploieşti, dar cele două părţi nu au ajuns la o înţelegere în privinţa remuneraţiei.
"Am nevoie de meciuri şi este bine să mă menţin în formă. Decât să stau pe bară, să mă antrenez singur pe nu ştiu unde, e mai bine aşa, joc fotbal, fac ceea ce îmi place", a explicat Bazzi. Argentinianul a fost pus pe liber de Universitatea Cluj după încheierea primei părţi a campionatului.