Rapid Bucureşti şi Olympique Lyon, campioana Franţei în ultimii şapte ani, vor juca sâmbătă seara, în meciul de prezentare al echipei giuleştene, pentru Trofeul "Dan Coe".
Cu ocazia împlinirii a 85 de ani de existenţă, clubul giuleştean a instituit Trofeul "Dan Coe", care se va acorda anual (înaintea deschiderii sezonului oficial) echipei învingătoare în meciul dintre Rapid şi invitata acesteia. Numele trofeului a fost decis pentru a se cinsti memoria unuia dintre cei mai reprezentativi jucători ai istoriei Rapidului, Dan Coe, care a decedat la doar 41 de ani, în 1982, informează site-ul oficial al echipei Rapid.
Fiul fostului jucător al Sportului Studenţesc, Duce Coe, Dan a fost un produs sută la sută al Giuleştiului, unde a jucat de la 10 ani pâna la 30 de ani, când a plecat în Belgia, la Antwerp. Fundaş central puternic, cu deposedare şi joc de cap excelente, la care a adăugat o dăruire de sine dusă la extrem, Dan Coe a fost supranumit "ministrul apărării". A fost campion naţional de juniori, în 1960, cu Rapid, şi a debutat la seniori la 20 de ani. A fost unul dintre oamenii de bază ai echipei care a adus primul titlu de campioni în Giuleşti (1967). A luat parte, cu echipa naţionala, la Olimpiada de la Tokyo (1964), dar n-a fost folosit niciun minut. În 1975 a părăsit ţara şi s-a stabilit în Germania, la Köln, unde s-a sinucis şapte ani mai târziu, dar moartea sa este considerată mai mult decât suspectă, după ce Dan Coe vorbise, în mai multe rânduri, la "Europa Liberă".
Partida dintre Rapid şi Lyon va începe la ora 20:45 şi va fi transmisă în direct de postul de televiziune Antena 1. Francezii sosesc chiar în ziua meciului, la prânz, şi vor pleca imediat după partidă.