Tragerea la sorți a grupelor de calificare la Cupa Mondială din 2014, zona Asia, a trimis Japonia în aceeași grupă cu Australia. Din aceeași grupă A, una care se anunță foarte dificilă, mai fac parte Irak, Oman și Iordania.
Coreea de Sud va fi favorită în Grupa B, în care vor mai juca Iran, Qatar, Uzbekistan și Liban. Primele două clasate în fiecare grupă vor juca la Cupa Mondială găzduită de Brazilia în 2014.
Cele două formații clasate pe locul al treilea se vor înfrunta într-un baraj, iar câștigătoarea va întâlni ocupanta locului cinci din Grupă Sud-Americană într-o dublă manșă, câștigătoarea ajungând de asemenea la CM 2014.
Această este a două fază a grupelor care se dispută în zona Asia. În prima fază, au fost înscrise câte patru echipe în cinci grupe.
japonia, australia, asia, preliminarii cupa mondiala, 2014, grupa