Antrenorul formaţiei Sportul Studenţesc Bucureşti, Daniel Isăilă, a declarat că e conştient de faptul că fosta sa echipă, FC Braşov, nu a pierdut de mult timp un meci, dar are convingerea că în partida de duminică bucureştenii se vor impune.
"Un singur lucru aştept de la meciul cu Braşov, trei puncte. Sunt foarte importante pentru noi. Venim după o victorie în deplasare, avem un moral bun şi am convingerea că băieţii sunt pe un drum bun, au înţeles ce vreau de la ei. Aştept un joc pe măsură şi cele trei puncte. E adevărat că nu au pierdut niciun joc în amicale, nici în campionat nu au pierdut de mult timp, dar odată şi odată tot trebuie să vină şi acea înfrângere. Eu am convingerea că va fi duminică", a declarat Isăilă.
În ciuda faptului că se confruntă cu unele probleme de sănătate ale fotbaliştilor, Isăilă este optimist în ceea ce priveşte salvarea de la retrogradare: "Am aceleaşi probleme la echipă, Stancu accidentat şi nu a primit cartea verde, Curelea accidentat, Varga nu are cartea verde şi Ghinga incert, dar i-a expirat suspendarea. Noi suntem mai puţini acum, au plecat mulţi dintre ei, dar eu cred că din toate discuţiile pe care le-am avut în perioada aceasta de pregătire, am reuşit să le transmit ceea ce vreau de la ei, şi sper să continuăm pe acest drum ascendent. Pentru că avem nevoie de continuitate. Nu ne-am făcut calcule, de ce anume avem nevoie pentru a ne salva. Avem nevoie de aceste trei puncte de duminiciă şi apoi vom mai vedea".
Daniel Isăilă a preluat conducerea băncii tehnice a echipe Sportul Studenţesc la începutul lunii noiembrie a anului trecut, după ce a fost demis de la FC Braşov.
Partida Sportul Studenţesc Bucureşti - FC Braşov, din cadrul etapei a 20-a a Ligii 1, se va disputa duminică, de la ora 15:00.