Swansea, singura formație din Țara Galilor acceptată în Premier League, a schimbat duminică lidera în cel mai bogat campionat din lume. Pe Liberty Stadium, o arenă a cărei construcție a costat 26 de milioane de lire sterline, cam cât a plătit Manchester City pe Balotelli, "cetățenii" antrenați de Roberto Mancini au fost învinși cu 1-0. A fost a doua înfrângere în 3 zile pentru Manchester City, care pierduse cu 1-0 și la Lisabona, partidă jucată cu Sporting, în Europa League.
Echipa lui Mancini a părăsit astfel prima poziție în clasament pentru prima data după 15 octombrie, pentru că Manchester United a câștigat cu 2-0 meciul cu West Bromwich Albion.
Pe Roberto Mancini nu l-a înfuriat doar faptul că echipa sa a pierdut ci și felul cum a făcut-o. Singurul gol al fost înscris de Moore, în minutul 83, la doar patru minute după ce antrenorul gazdelor l-a introdus mai mult cu scopul de a mai trage de timp. Moore a fructificat un contraatac pornit după o greșeală a lui Balotelli, într-un moment în care Swansea era supusă asaltului de final al oaspeților.
Pentru că Mancini să-și iasă și mai mult din minți, până la finalul meciului Balotelli și Kolo Toure au ratat două ocazii mari de a egala, iar Richards chiar a trimis mingea în poartă dar golul a fost anulat, dubios, pentru o poziție de ofsaid neclară totuși.
Pe Liberty Stadium, se înclinase în urmă cu două etape și Arsenal, “tunarii” fiind învinși cu 3-2.
Costel Pantilimon, purtătorul tricoului cu numărul 30 la Manchester City, a privit de pe bancă de rezerve dureroasa înfrângere a colegilor săi.
Mancini l-a menajat pe starul Kun Aguero, în vederea disputării meciului retur cu Sporting.
Premier League, etapa a 28-a
Swansea - Manchester City 1-0 (0-0)
A marcat: Moore ‘83
Stadion "Liberty Stadium", spectatori 20.00v
Swansea: (4-3-3): 1 Vorm; 22 Rangel, 2 Williams, 4 Caulker, 3 Taylor; 24 Allen, 7 Britton, 11 Sinclair; 42 Sigurdsson, 15 Routledge (16 Monk min. 88), 10 Graham (19 Moore min. 79). Antrenor: Brendan Rodgers.
Man City: (4-2-3-1): 25 Hart; 2 Richards, 15 Savic, 28 Kolo Touré, 22 Clichy; 18 Barry (16 Aguero min. 38), 34 De Jong (11 Johnson min. 84), 42 Yaya Touré, 19 Nasri, 21 Silva (10 Dzeko min.87), 45 Balotelli. Antrenor: Roberto Mancini.
Cartonașe galbene: De Jong, Balotelli
RomanianSoccer