Mijlocaşul echipei Sportul Studenţesc, Viorel Ferfelea a declarat, joi, că nu îşi mai doreşte ca gruparea bucureşteană să facă spectacol în partidele cu Dinamo, singurul lucru care îl interesează fiind rezultatele.
"Dinamo este favorită, dar nu vom merge să ne dăm bătuţi. Vrem să nu mai facem spectacol în meciurile cu ei, ci să obţinem rezultate. Ar fi fost frumos să jucăm pe Arena Naţională, pentru că la fiecare meci au venit peste 20.000 de spectatori, dar aşa sunt sigur că nu vor fi mai mulţi de 2.000 în Ştefan cel Mare", a spus Ferfelea.
Viorel Ferfelea crede că Sportul va reuşi salvarea de la retrogare în acest sezon. "Trebuie să muncim şi să sperăm tot timpul la ceva mai bun. Au fost două victorii şi cred că nu ne vom opri aici. Îmi doresc, sper şi cred că ne vom salva de la retrogradare", a adăugat Ferfelea.
Deşi sunt probleme financiare la echipă, Ferfelea susţine că încă se antrenează şi joacă din plăcere. "Deşi sunt şi au fost probleme financiare la echipă, trebuie să facem totul cu plăcere, pentru că viaţa de fotbalist este scurtă şi frumoasă. E foarte greu, pentru că nu avem jucători valizi, pentru că la antrenamente nu putem face schemele numerice", a subliniat mijlocaşul.
Partida Dinamo - Sportul Studenţesc, contând pentru etapa a 21-a a Ligii 1, se va disputa, sâmbătă, de la ora 21:30.