Antrenorul echipei Poli Iaşi, Ionuţ Popa, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că lotul pentru următoarea ediţie de campionat este aproape definitivat, precizând că mai aşteaptă achiziţionarea a doi sau trei jucători.
"
Lotul este stabilit în proporţie de 99 la sută. Mai rămâne însă 1 la sută, care s-ar putea dovedi a fi mai important decât cei 99. Spun asta pentru că mai aştept încă doi-trei jucători, ale căror nume, bineînţeles, nu le pot spune. În această vară cred că am adus jucătorii de care aveam nevoie, pe posturile deficitare, şi sper să avem un debut de campionat bun, deşi va fi foarte greu", a afirmat Popa, în cadrul conferinţei organizate cu ocazia prezentării noilor jucători şi a echipamentelor pentru sezonul 2008-2009.
Jucătorii pe care îi aşteaptă tehnicianul să semneze cu Poli Iaşi sunt Lamine Diarrassouba (Seka El Hadid, Egipt) şi Sergiu Homei (FC Dinamo).
Noile achiziţii ale Politehnicii Iaşi sunt Costin Oghinciuc (Minerul Lupeni), Cristian Bratu (Dacia Mioveni), Mircea Oprea (Ceahlăul Piatra Neamţ), Ciprian Tănasă (împrumutat un an de la Universitatea Craiova), Stojan Ignatov (Beijing Guaon, China) şi Nuno Viveiros (Estrella Amadora, Portugalia).
Ionuţ Popa regretă accidentarea macedoneanului Stojan Ignatov, care va rata începutul campionatului: "
Ignatov a jucat doar patru minute pentru noi în amicalul cu Cetatea Suceava. Are un ghinion fantastic. Acum va trebui să stea departe de teren trei-patru săptămâni. Îl vom trimite la refacere într-o clinică din străinătate".
Mediafax