Antrenorul echipei Poli Iaşi, Ionuţ Popa, s-a arătat destul de optimist duminică, spunând că jucătorii săi vor merge la Craiova, în prima etapă, să ia toate cele trei puncte puse în joc.
"
De cinci ani, de când jucăm în Liga I, am avut începuturi de campionat foarte grele, cu o singură excepţie, când am jucat prima etapă la o nou-promovată, Unirea Urziceni, şi am câştigat. În rest, am început numai cu meciuri grele. Şi anul acesta este infernal, dar băieţii sunt motivaţi şi vrem un rezultat bun în prima etapă. Mergem la Craiova să câştigăm!", a declarat Ionuţ Popa.
Tehnicianul ieşenilor a spus că nu are încă un prim "11" stabilit: "
Am jucat sâmbătă ultimul meci amical, însă nu mi-am format o idee despre primul unsprezece. Ieri (sâmbătă) am jucat fără trei titulari, Brăneţ, Munteanu şi Bersnjak. În plus, Pecnik s-a accidentat şi a părăsit terenul de joc. Sper să nu fie probleme mari, iar cei trei care nu au jucat să-şi revină până la meciul cu Universitatea Craiova. De asemenea, vreau ca muntenegreanul Igantov să-şi revină cât mai repede, pentru că este o piesă de bază la mijlocul terenului. Din câte ştiu, va lipsi cel puţin trei-patru săptămâni, dar eu sper să-şi revină mai repede".
Mediafax