Echipa sibiană se deplasează în duminica Paştelui la Rapid Bucureşti, de la ora 21:30. Meciul va fi transmis în direct pe DigiSport 1.
Antrenorul Voinţei Sibiu, Alexandru Pelici, a declarat că echipa sa este conştientă de valoarea adversarului, dar că vor face tot posibilul pentru a scoate un rezultat bun: "Cu acest meci se încheie acea serie de trei meciuri consecutive cu echipe din vârful clasamentului. Suntem bucuroşi pentru ceea ce am realizat cu FC Vaslui. În acest moment suntem cu patru puncte în plus faţă de ceea ce am realizat în turul campionatului, dar şi celelalte contracandidate la salvarea de la retrogradare aduc puncte, iar acest lucru ne obligă să rămânem cu picioarele pe pământ, să ne vedem de treabă în continuare şi să încercăm să scoatem maximum din fiecare joc. Mergem la Rapid ştiind cu cine urmează să dăm piept. Ne dorim să continuăm seria rezultatelor bune, mai puţin meciul de la Oţelul Galaţi şi să ne întoarcem cu punct sau puncte. Singurul jucător indisponibil este Doru Buican, care, din păcate s-a accidentat la genunghi la antrenamentul de ieri. Sperăm să fim inspiraţi, iar cei care vor intra pe teren să îi facă fericiţi pe toţi suporterii noştri. Pe această cale dorim să le transmitem Sărbatori Fericite alături de cei dragi", spune Pelici.
Iulian Popa, golgheterul echipei sibiene, a declarat că echipa sa are un moral bun, dar că este nevoie în continuare de multă muncă pentru atingerea obiectivului: "Mergem să ne vindem scump pielea, încercăm să scoatem maximum din acest meci. Avem un moral bun, dar suntem conştienţi că este nevoie de foarte multă muncă pentru a scoate un rezultat bun. Nu mi-am propus un număr de goluri în acest campionat, important este ca echipa să acumuleze puncte şi să ne îndeplinim obiectivul".
Cele două echipe vin după victorii categorice în campionat. Dacă Voinţa a învins cu scorul de 3-0 pe teren propriu echipa FC Vaslui, gazdele de duminică, antrenate de Răzvan Lucescu, au reuşit o victorie importantă în deplasare la liderul Ligii 1, CFR Cluj, cu un incredibil 5-0. Pentru echipa lui Alexandru Pelici, meciul de duminică în compania finalistei Cupei României încheie o serie de 3 meciuri consecutive cu echipe de top. În meciul tur, Rapid Bucureşti s-a impus cu 1-0, la capătul unui meci echilibrat, în care unic gol a fost marcat de Deac, printr-o lovitură de la 11 metri.
După meciul de la Rapid, jucătorii sibieni au liber luni pentru a petrece sărbătorile în familie, iar următorul meci se va disputa pe stadionul "Municipal" din Sibiu, duminică, 22 aprilie, în compania echipei Petrolul Ploieşti.
Rondul de Sibiu