Chelsea Londra primeşte pe teren propriu replica deţinătoarei trofeului
Ligii Campionilor, FC Barcelona, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor. Confruntarea dintre cele două echipe a creat aproape de fiecare dată polemici şi tensiuni şi de câteva ori erorile de arbitraj au făcut diferenţa.
Gruparea londoneză a ajuns astfel să fie una dintre formaţiile cele mai detestate de fanii catalani alături de Real Madrid şi Espanyol.
Şi confruntarea programată în această seară pe "Stamford Bridge" se anunţă una pe viaţă şi pe moarte.
Londra, cu noroc pentru Chelsea
Stamford Bridge este arena unde, în urmă cu trei ani, catalanii au început o incredibilă serie de succese, cucerind 13 trofee din 16 posibile.
Tot la Londra, dar pe Wembley, Barca prima Cupă a Campionilor Europeni din istoria sa, precum şi ultima Ligă a Campionilor, în urmă cu 11 luni, pe acelaşi stadion.
Prima dată Chelsea şi Barcelona s-au întâlnit în sferturile de finală ale stagiunii 1999-2000 a
Ligii Campionilor, când actualii lor antrenori, Roberto Di Matteo, respectiv Josep Guardiola au fost adversari ca jucători. Chelsea a câştigat atunci prima manşă cu scorul de 3-1, însă catalanii lui Rivaldo şi Kluivert în teren şi cu Van Gaal pe bancă au întors rezultatul pe Camp Nou (5-1).
La ultimele patru confruntări din
Liga Campionilor, formaţia spaniolă a reuşit să se califice de trei ori, iar Chelsea doar o dată, în sezonul 2004-2005. Londonezii au fost învinşi atunci cu 2-1 pe Nou Camp şi au câştigat cu 4-2 pe Stamford Bridge.
Ultima duel Chelsea-Barca a avut loc în urmă cu trei ani, în semifinal, ambele meciuri încheindu-se nedecis, 0-0 pe Camp Nou şi 1-1 pe Stamford Bridge, dar spaniolii s-au calificat în finală, cu un gol marcat de Andres Iniesta în minutul 93, iar apoi au cucerit trofeul.
Englezii au mici probleme în defensivă
Barcelona este favorită la dubla manşă al cărei prim act se va juca astăzi, dar catalanii ar trebui să fie îngrijoraţi de forma bună la care a ajuns Chelsea după numirea lui Di Matteo în locul lui Villas Boas.
Englezii au însă mici probleme în defensivă după accidentarea suferită în weekend de David Luiz. În locul acestuia ar urma să joace Cahill, care va face cuplu in axul central al defensivei cu John Terry. În rest, Di Matteo va putea folosi cei mai buni jucători. Ca vârf împins va juca cel mai probabil Didier Drogba, favorit pentru acest post pe care concurează cu Fernando Torres.
La Barcelona, Josep Guardiola îl va avea din nou la dispoziţie pe Dani Alves, după o suspendare a acestuia. Presa spaniolă susţine că Mascherano va juca din nou fundaş central alături de Pique, iar Puyol va fi împins din nou în banda stângă. Sanchez şi Pedro saranno vor fi partenerii lui Messi din atac.
Antrenorul Josep Guardiola a calificat drept "fanteziste" zvonurile privind preluarea formaţiei Chelsea, adversara de miercuri, din semifinalele Ligii Campionilor.
"Sunt zvonuri fanteziste, ipotetice. Sunt antrenorul Barcelonei, iar Chelsea are un manager foarte bun, care obţine rezultatele excelente. Nu este momentul să discutăm despre asta. Vreau doar să mă concentrez asupra meciului", a declarat Guardiola.
Chelsea - Barcelona, echipe probabile:
Chelsea: Cech - Ivanovic, Terry, Cahill, Cole - Mikel, Lampard - Ramires, Mata, Kalou - Drogba.
Antrenor: Roberto Di Matteo.
FC Barcelona: Valdes - Alves, Mascherano, Piqué, Puyol - Busquets, Xavi, Iniesta - Pedro, Messi, Alexis Sanchez.
Antrenor: Josep Guardiola.