Directorul sportiv al FC Steaua, Narcis Răducan, a declarat, înaintea meciului cu echipa Rapid Bucureşti din etapa a 28-a a Ligii 1, că cine pierde iese din lupta pentru titlu.
"Dacă Răduţ a promis copiilor că va câştiga meciul cu Rapid, atunci va face tot posibilul ca Steaua să se impună în Giuleşti. Nu e însă atât de simplu pentru că întâlnim un adversar puternic. Sunt două cluburi mari, sigur Steaua este mai mare, şi astfel de meciuri se pregătesc în mod asemănător. Eu am prins jocuri ca acesta şi în tricoul Stelei şi al Rapidului şi într-adevăr te simţi fotbalist când joci cu tribuna plină. Cred că cine pierde iese din lupta pentru titlu, dar e important şi ce fac celelalte echipe. Acest retur ne-a oferit însă multe surprize. În princpiu, echipei care pierde îi va fi greu să revină. Sperăm să nu fim noi în această postură", a spus Răducan.
Oficialul stelist speră ca galeria "roş-albaştrilor" să fie prezentă în Giuleşti: "Atmosfera nu poate fi decât fierbinte. De regulă aşa este pe Giuleşti, mai ales când Rapidul întâlneşte Steaua. Sper să vină şi galeria noastră. Mâine vom avea o şedinţă şi îmi doresc să se ajungă la un numitor comun pentru că până la urmă nu e o diferenţă mare, e vorba de 90 de bilete".
Mijlocaşul Mihai Răduţ a afirmat că Steaua nu se va mulţumi cu un rezultat de egalitate în meciul cu Rapid. "Ne aşteptă un meci foarte greu, mai ales că jucăm în Giuleşti unde este o atmosferă incredibilă. În acea atmosferă şi fără galeria noastră ar fi destul de greu pentru noi, dar cred că problemele cu biletele se vor rezolva şi suporterii noştri vor veni să ne susţină. Ne dorim foarte mult să câştigăm cele trei puncte, pentru că dacă vom pierde în mare parte nu vom mai putea spera la titlu. Nu ne vom mulţumi cu un egal, trebuie să câştigăm neapărat", a precizat Răduţ.
Fotbalistul Stelei a menţionat că şi-ar dori ca Sporting Lisabona să ajungă în finala Ligii Europa: "Mi-ar plăcea ca Sporting Lisabona să joace în finala Ligii Europa de la Bucureşti. Doi dintre colegii mei din perioada când eram junior la Sporting sunt acum titulari la echipa mare. Unul dintre ei este Andre Martins. Pentru mine Sporting este o mare supriză, deoarece în ultimii ani au avut echipa în reconstrucţie şi nu au avut rezultate bune în campionat. Ţin cu Barcelona şi pot spune sincer că m-am bucurat foarte tare de eliminarea Realului".
Mihai Răduţ, însoţi de Narcis Răducan, a dat autografe, a discutat şi s-a pozat cu copii de la Şcoala de Fotbal Sport Team.
Echipa Steaua întâlneşte, duminică, de la ora 21:30, în deplasare, formaţia Rapid, într-o partidă contând pentru etapa a 28-a a Ligii 1.