Istoria se repetă. După ce, în urmă cu câţiva ani, fosta dublă vicecampioană naţională la fotbal, Progresul Bucureşti, a fost nevoită din cauza falimentului să facă un salt în gol, plonjând din ligile de elită în campionatul Municipiului Bucureşti (Liga 4), acum este rândul unei alte foste vicecampioane, Politehnica Timişoara, să repete traseul.
Preşedintele clubului bănăţean, Marian Iancu, a hotărât ca gruparea sa să revină la asociaţia non-profit ASFC. Foarte posibil, din vară echipa va evolua în Judeţ (tot Liga 4) dar va avea cel puţin ca bază de pornire palmaresul, logistica şi grupele de copii şi juniori.
Datoriile urgente şi faptul că autorităţile au rămas impasibile la suferinţa clubului, l-au convins pe Marian Iancu să ia o decizie drastică. Dacă nu se întâmplă nicio minune, Poli nu va mai avea de-a face cu Mircea Sandu sau Dumitru Dragomir, ci va trebui să aibă trecere la şeful AJF Timiş, Dănuţ Laţa. Planul e ca în viitor Poli să redevină ce a fost, un club care să-şi propună performanţa.
În urmă cu câteva zile, proiectul propus de viceprimarul Timişoarei, Adrian Orza, prin care jucătorii şi antrenorii de la Poli ar fi trebuit să primească 750.000 de lei din bugetul local nu a fost votat de consilierii locali. Unul dintre aceştia, Traian Stoia, a considerat că "proiectul încalcă legea bugetului".
Unul dintre motivele pentru care proiectul nu a trecut a fost acela că serviciul juridic nu i-a dat avizul pozitiv, unul dintre motivele juriştilor fiind acela că jucătorii de la Poli nu au obţinut nicio performanţă pentru a primi această sumă de bani. Adrian Orza, iniţiatorul acestui proiect, le-a transmit juriştilor să-i arate "unde există o lege în care este definită performanţa, nu există în lege stipulat ce înseamnă performanţa, este o nouă interpretare". Un alt oficial local, Sorin Grindeanu, l-a contrazis pe Adrian Orza: "cred că serviciul juridic s-a referit la promovarea echipei în altă ligă, prin performanţă". Totodată, consilierul local, Traian Stoia, consideră acest proiect ca fiind unul care "încalcă flagrant legea bugetului şi este de natură infracţională" pentru că municipalitatea nu poate să dea bani unei societăţi private. Şi consilierul local Moldovan i-a luat partea lui Orza şi a spus că noua lege a sportului prevede premierea sportivilor, indiferent unde ar fi angajaţi.
"Am încercat să fac în aşa fel încât să susţin această echipă. De această dată a trebuit să facem varianta asta, să încercăm să trimitem bani direct către jucători, nu cum s-a spus aici că le plătim salariile restante pentru că era foarte clar lucrul ăsta. Am încercat să facem în aşa fel încât să trimitem banii direct la jucători. Clubul ăsta a ajuns să fie târât într-o dispută politică absolut sinistră. Ce se întâmplă acum este absolut degradabil", a spus Adrian Orza.