Sir Alex Ferguson, legendarul manager al echipei Manchester United, a fost desemnat cel mai bun antrenor din istoria
Premier League, liga de elită a
campionatului de fotbal al Angliei, care sărbătoreşte 20 de ani de existenţă.
Ferguson, în vârstă de 70 ani, care pregăteşte gruparea de pe Old Trafford din 1986, a participat la toate cele 20 de ediţii ale Premier League, competiţie înfiinţată în 1992 şi pe care a reuşit să o câştige chiar de la primul sezon (1992-1993). De altfel, scoţianul este antrenorul cu cele mai multe titluri de campion al Angliei în palmares, 12, cucerite în cei 25 de ani petrecuţi la cârma lui Manchester United. Sir Alex putea fi campion pentru a 13-a oară duminică, însă echipa sa a pierdut în mod dramatic titlul, la golaveraj, în faţa rivalei Manchester City.
Cel mai bun jucător al primelor două decenii de existenţă a Premier League a fost desemnat tot un reprezentant al lui Manchester United, galezul Ryan Giggs (38 ani), care a disputat 598 de meciuri în prima ligă engleză, toate sub comanda lui Ferguson.