|
Gigi Becali spune ca Mircea Sandu trebuie inlocuit din functia de presedinte al FRF
Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat, vineri, că schimbarea lui Mircea Sandu din fruntea Federaţiei Române de Fotbal este una necesară şi afirmă că va strânge semnături pentru convocarea unei Adunări Generale Extraordinare care să se decidă acest lucru.
" Eu am ştiut exact totul când s-au lua deciziile, de la Cernat, de la Ursu. Ce am spus la vremea respectivă a fost adevărat, iar acum s-a dovedit. Acum vin din concediu şi probabil trebuie să ma acomodez cu jungla de aici. Nu rămâne decât un lucru de făcut, Adunare Generală Extraordinară, iar de luni vom strânge semnături pentru asta. Pentru demiterea lui Mircea Sandu trebuie făcută. Părerea mea e că trebuie schimbat. Trebuie pus un om cu demnitate, un bun manager", a spus Becali la revenirea în România din concediul petrecut la Monte Carlo.
Conducătorul formaţiei din Ghencea susţine că nu a încercat să influenţeze decizia Curţii de Arbitraj pentru Fotbal şi nici nu i-a cunoscut pe membrii acesteia. " Florea e un om cu demnitate. Eu nici nu-i cunosc pe ăştia de la Comisie. Am fost în Elveţia şi am stat cu Ursu şi nevastă-sa la masă. Pentru mine totul a fost clar când a spus că 'Sunt de o viaţă cu Mircea Sandu, el m-a pus aici'".
Becali afirmă că Ionuţ Lupecu merită să rămână în continuare în fruntea FRF, în ciuda scandalului creat în ultima vreme. " Ionuţ Lupescu nu poate face nimic. Dragomir spune că vrea să îl dea jos pe Lupecu. Ce treabă are Lupescu? Singurul conducător în faţa căruia nu suflă nimeni e Mircea Sandu", a spus acesta.
Preşedintele Curţii de Arbitraj pentru Fotbal, Daniel Florea, l-a acuzat pe preşedintele FRF, Mircea Sandu, şi pe directorul Ionuţ Lupescu că au încercat să îi influenţeze decizia în cazul "Valiza". " Mircea Sandu mi-a spus că trebuie găsită o soluţie ca Gigi Becali să meargă din nou pe stadion, dar trebuie menţinută depunctarea Stelei. Presiunile nu m-au influenţat. Au existat 20 de motive pentru care deciziile luate înainte nu erau regulamentare. Eu am făcut tot ce era legal", a declarat Florea.
Patronul Stelei a vorbit şi despre reprimirea în lot a lui Florin Lovin, după o perioadă petrecută la echipa a doua. " Ordinul meu a fost să se întoarcă la echipă. Nu e un jucător de lepădat. Ce s-a întâmplat cu el a fost pentru ca toată lumea să vadă cum stau lucrurile", a adăugat Becali.
Gigi Becali le-a dat o replică şi fostelor glorii ale Stelei, care l-au criticat vehement în ultima vreme pentru modul în care conduce clubul. " Una, două, Becali e vinovat, Becali nu face, dar când Majearu a avut nevoie de casă, eu i-am dat 30.000 de euro. Uite aşa se poartă Becali cu fostele glorii, le dă 30.000 când au nevoie", a conchis acesta.
NewsIn
Taguri:
Steaua Bucuresti
Gigi Becali
Marius Lacatus
Mircea Sandu
FRF
Romania
Daniel Florea
» Clasament Liga 1
» Steaua - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Fotbal Club FCSB
Fotbal Club FCSB a a terminat la egalitate, scor 0-0, cu TSG 1899 Hoffenheim, în deplasare, în etapa a 6-a din faza Europa League. După această nouă remiză albă, "roș-albaștrii"...
Fotbal Club FCSB a obținut un punct foarte important în Europa League, remizând 0-0 cu TSG 1899 Hoffenheim pe terenul adversar. Meciul, disputat joi seara pe "PreZero...
Fotbal Club FCSB e noul lider al Superligii României, după ce a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-1, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală,...
Fostul mare portar român Helmut Duckadam, cunoscut drept "Eroul de la Sevilla", a decedat la vârsta de 65 de ani, a anunţat fostul fotbalist Marcel Puşcaş,...
Campioana României Fotbal Club FCSB a încheiat la egalitate joi seara, pe Arena Naţională, scor 0-0, cu Olympiakos Pireu, în Europa League. Iată declarațiile...
FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu echipa greacă Olympiakos Pireu, 0-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a cincea a competiţiei de fotbal Europa...
Fotbal Club FCSB a obținut o victorie clară în fața celor de la Unirea Slobozia, impunându-se cu scorul de 3-0 pe Arena Națională din Capitală. Meciul, care a făcut parte...
Fotbal Club FCSB a câștigat cu scorul de 2-0 meciul cu FC Midtjylland, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a patra a din Europa League....
Fotbal Club FCSBşi Rapid Bucureşti au terminat la egalitate, 0-0, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii României. La acest derby, care...
FCSB a fost învinsă fără drept de apel de Glasgow Rangers, cu scorul de 4-0 (2-0), joi seara, pe stadionul "Ibrox Park" din Glasgow, în etapa a 3-a din...
Fotbal Club FCSB a învins-o cu scorul de 3-2 pe Gloria Buzău, duminică seara, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii României.
...
|
|
|
S-au nascut azi
Agustin Delgado
Ecuador
50 ani
Anthony Wolfe
Trinidad Tobago
41 ani
Balázs Dzsudzsák
Ungaria
38 ani
Cătălin Tofan
România
55 ani
Ciprian Toporan
România
46 ani
Cristian Poiană
România
36 ani
Dan Roman
România
39 ani
Dumitru Hotoboc
România
46 ani
Filip Popescu
România
47 ani
FK UFA
Rusia
14 ani
Gabriel Apetrei
România
43 ani
Gabriel Popescu
România
51 ani
Gheorghe Stoianov
România
46 ani
Jaap van Duijn
Olanda
34 ani
Jaime Ordiales
Mexic
61 ani
Kenny Miller
Scoția
45 ani
Koikili
Spania
44 ani
Mario Santana
Argentina
43 ani
Mohammed Sarr
Senegal
41 ani
Serginho Chulapa
Brazilia
71 ani
Silviu Păuna
România
37 ani
Valentin Apostol
România
40 ani
Vasilică Mihovici
România
44 ani
|
|
|