Acţionarul majoritar al FC Rapid (care a încheiat sezonul trecut pe poziţia 4 in
clasament Liga 1), George Copos, a declarat că atacantul Daniel Pancu a semnat prelungirea contractului cu formaţia giuleşteană şi a anunţat că fostul fotbalist Adrian Iencsi este noul director sportiv al clubului.
"Aşa cum am spus încă din iarnă, Daniel Pancu rămâne la Rapid. El este rapidist devotat şi rămâne pe loc. A semnat prelungirea contractului şi va juca aici încă un sezon. La fel, un alt rapidist, Adrian Iencsi, este începând de astăzi noul director sportiv. El a semnat un contract pe o perioadă determinată, pe şase luni. Vedem cum se descurcă şi apoi prelungim", a explicat acţionarul rapidist.
În ceea ce priveşte situaţia fundaşului Marcos Antonio, al cărui contract s-a încheiat în această vară, Copos a afirmat că nu ştie nimic despre el.
"Nu ştim nimic de el. Îl aşteptăm la Bucureşti să discutăm", a adăugat Copos.
Lotul echipei Rapid s-a reunit, vineri, la baza sportivă Pro Rapid. Cei 25 de jucători prezenţi au efectuat o şedinţă de pregătire sub conducerea lui Mircea Cojocaru, cel care va fi secundul tehnicianului Ioan Ovidiu Sabău la formaţia giuleşteană. Printre cei 25 de jucători se află şi Octavian Abrudan, fundaş care a activat în sezonul trecut la Universitatea Cluj.
Tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău va semna, luni, un contract valabil două sezoane cu gruparea giuleşteană. În vârstă de 44 de ani, Sabău va prelua postul de antrenor principal al formaţiei giuleştene lăsat liber de Răzvan Lucescu, tehnician care a semnat un contract cu echipa Al Jaish din Qatar. Sabău a condus în cariera sa de antrenor formaţiile Univeristatea Cluj, Gaz Metan Mediaş, Gloria Bistriţa, FC Timişoara şi FCM Târgu-Mureş.