|
Becali: Mircea Sandu incearca manipularea oamenilor din fotbal
Finanţatorul stelist Gigi Becali a declarat, luni, că preşedintele FRF, Mircea Sandu, îi sună pe conducătorii cluburilor pentru a nu completa lista cu semnăturile necesare convocării Adunării Generale Extraordinare, în care ar urma să se discute eventuala înlocuire din funcţie a şefului federaţiei.
" Nu o să plece Mircea Sandu când vreau eu, ci când vrea Adunarea Generală. Capul de tabel e făcut, săptămâna asta se strâng semnăturile şi se va anunţa Comitetul Executiv. Eu duc acţiunea până la capăt. Bine, acum îi sună pe toţi, manipulări din astea, dar cred că oamenii nu îi vor mai asculta de data asta. Eu încerc să îmi fac datoria, dacă nu îl dă afară Adunarea Generală, e problema lor. Şi dacă rămâne, d'aia nu mai pot eu!", a spus Becali.
Gigi Becali crede că vor fi peste 200 de voturi împotriva lui Mircea Sandu. " Cazul «Valiza» s-a terminat, s-a făcut şi comisia aia (n.r. - Comisia formată din Dumitru Costin şi Constantin Anghelache, în urma căreia se va decide care dintre cele trei comisii, Disciplină, Apel sau CAF a dat un verdict greşit). Anghelache a spus că hotărârea e perfect regulamentară, dar văd că el tot o ţine cu cazul «Valiza». O să vedem ce va fi la Adunarea Generală, indiferent ce va fi, eu nu am nicio problemă cu el, nu este un război al meu cu el, eu voi spune Adunării Generale ce s-a întâmplat şi cum conduce el. Cred că o să fie peste 200 sau poate chiar 250 de voturi împotriva lui", a subliniat Becali.
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că există cel mult cinci la sută şanse să fie convocată Adunarea Generală Extraordinară pentru a lua în discuţie demiterea sa, aşa cum doreşte finanţatorul Stelei, Gigi Becali.
Mediafax
Taguri:
Steaua Bucuresti
Gigi Becali
Mircea Sandu
FRF
» Clasament Liga 1
» Steaua - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Fotbal Club FCSB
Fotbal Club FCSB a a terminat la egalitate, scor 0-0, cu TSG 1899 Hoffenheim, în deplasare, în etapa a 6-a din faza Europa League. După această nouă remiză albă, "roș-albaștrii"...
Fotbal Club FCSB a obținut un punct foarte important în Europa League, remizând 0-0 cu TSG 1899 Hoffenheim pe terenul adversar. Meciul, disputat joi seara pe "PreZero...
Fotbal Club FCSB e noul lider al Superligii României, după ce a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-1, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală,...
Fostul mare portar român Helmut Duckadam, cunoscut drept "Eroul de la Sevilla", a decedat la vârsta de 65 de ani, a anunţat fostul fotbalist Marcel Puşcaş,...
Campioana României Fotbal Club FCSB a încheiat la egalitate joi seara, pe Arena Naţională, scor 0-0, cu Olympiakos Pireu, în Europa League. Iată declarațiile...
FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu echipa greacă Olympiakos Pireu, 0-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a cincea a competiţiei de fotbal Europa...
Fotbal Club FCSB a obținut o victorie clară în fața celor de la Unirea Slobozia, impunându-se cu scorul de 3-0 pe Arena Națională din Capitală. Meciul, care a făcut parte...
Fotbal Club FCSB a câștigat cu scorul de 2-0 meciul cu FC Midtjylland, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a patra a din Europa League....
Fotbal Club FCSBşi Rapid Bucureşti au terminat la egalitate, 0-0, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii României. La acest derby, care...
FCSB a fost învinsă fără drept de apel de Glasgow Rangers, cu scorul de 4-0 (2-0), joi seara, pe stadionul "Ibrox Park" din Glasgow, în etapa a 3-a din...
Fotbal Club FCSB a învins-o cu scorul de 3-2 pe Gloria Buzău, duminică seara, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii României.
...
|
|
|
S-au nascut azi
Agustin Delgado
Ecuador
50 ani
Anthony Wolfe
Trinidad Tobago
41 ani
Balázs Dzsudzsák
Ungaria
38 ani
Cătălin Tofan
România
55 ani
Ciprian Toporan
România
46 ani
Cristian Poiană
România
36 ani
Dan Roman
România
39 ani
Dumitru Hotoboc
România
46 ani
Filip Popescu
România
47 ani
FK UFA
Rusia
14 ani
Gabriel Apetrei
România
43 ani
Gabriel Popescu
România
51 ani
Gheorghe Stoianov
România
46 ani
Jaap van Duijn
Olanda
34 ani
Jaime Ordiales
Mexic
61 ani
Kenny Miller
Scoția
45 ani
Koikili
Spania
44 ani
Mario Santana
Argentina
43 ani
Mohammed Sarr
Senegal
41 ani
Serginho Chulapa
Brazilia
71 ani
Silviu Păuna
România
37 ani
Valentin Apostol
România
40 ani
Vasilică Mihovici
România
44 ani
|
|
|