Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a anunţat miercuri că gruparea "roş-albastră" l-a achiziţionat pe fundaşul macedonean Daniel Georgievski, care va juca la formaţia antrenată de Regehcampf doi ani doar în cazul în care este titular în jumătate din meciurile din acest an.
"Am mai luat un fundaş dreapta, mi se pare că a şi semnat. Un macedonean, e aromân, eu vorbesc limba mea cu el. MM Stoica l-a adus. Avem un contract pe doi ani. Dacă până în iarnă joacă 10 meciuri din 20 se prelungeşte contractul, dacă nu la revedere", a spus Becali.
Daniel Georgievski, în vârstă de 24 de ani, a jucat ultima oară la formaţia croată Sibenik.
Gigi Becali a mai spus că va mai achiziţiona un coordonator de joc doar în cazul în care Tiberiu Bălan sau Raul Rusescu nu dau randament:
"Aşteptăm să vedem dacă mai luăm ceva, mai e timp până în spetembrie. Şi avem jucători. Vom începe aşa şi în funcţie de cum va merge jocul vom aduce un număr 10 sau nu. Dacă Bălan sau Rusescu se prezintă bine, e clar. Nu mai avem nevoie".
Totodată, finaţatorul stelist a anunţat că gruparea din Bulevardul Ghencea nu va mai vinde niciun jucător în această pauză competiţională. "Nu are rost să mai vorbim de ofertele lui Chiricheş. Pentru cei care spun că nu e adevărat, le spun că e adevărat, nu am minţit, dar la fel de adevărat e că nu mai discut acum. Nu mai pleacă niciun jucător, orice s-ar întâmpla", a mai spus Becali.
Becali, încredere maximă în antrenorul Reghecampf
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, s-a declarat încântat de metodele de lucru ale tehnicianului Laurenţiu Reghecampf, deşi nu a văzut niciun antrenament condus de acesta, şi spune că nu se mai pune problema acordării unei perioade de graţie în cazul lui.
"Sunt încântat de acest prim stagiu de pregătire. Nu am văzut antrenamentele, dar pe mine m-a încântat atiduinea lui de la început de a impune disciplina. Asta am vrut întotdeauna, dar nu au făcut. Nu cred că va mai fi nevoie să vorbim de termen de graţie pentru Reghecampf. E un antrenor aşa de bun că nu are rost să vorbim despre plecare lui poate mult timp de acum încolo. Îmi place stilul lui de a conduce un grup, are logică, nu face nimic pripit", a declarat Gigi Becali. Patronul Stelei a reafirmat că îi va propune lui Regehcampf o formulă de contract pe o perioadă de trei ani, cu clauză de reziliere de trei milioane de euro.
"O să fac o formulă de contract pe trei ani, pentru că am foarte mare încredere în el. Cu clauză de reziliere de trei milioane de euro.O să punem o clauză penală şi o să răspundă federaţia şi apoi răspund cluburile şi cerem 700 de milioane. Dacă nu mergem la Curtea de Apel şi le rezolvăm", a menţionat Becali, făcând referire la situaţia clubului Universitatea Craiova.