Preşedintele CSMS Iaşi, Florin Prunea, a declarat că mijlocaşul Nicolae Zuluf a fost împrumutat pentru o perioadă de un an de Dinamo Bucureşti.
"Nicolae Zuluf va juca în sezonul următor pentru noi. Am ajuns la un acord cu oficialii lui Dinamo pentru împrumutul pe un sezon al lui Zuluf. Este un jucător pe care antrenorul Ionuţ Popa şi l-a dorit şi sezonul trecut", a spus Florin Prunea.
Nicolae Zuluf are 24 de ani, joacă pe postul de mijlocaş şi a evoluat de-a lungul carierei la Victoria Brăneşti (2008-2010) şi CS Mioveni (2011-2012), la ultima echipă fiind împrumutat de Dinamo Bucureşti.