Acţionarul majoritar George Copos a declarat că fundaşul formaţiei FC Vaslui, Marius Constantin, a revenit la Rapid, iar mijlocaşul Paul Codrea este foarte aproape să semneze cu gruparea giuleşteană.
"Astăzi Marius Constantin a revenit la Rapid. A semnat un contract pe patru ani cu noi. Iar în curând sperăm să îl aducem şi pe Paul Codrea. Suntem foarte aproape de a semna contractul. Paul Codrea este un super-băiat, educat şi inteligent. Se vede că vine din Banat. M-aş bucura foarte mult ca un băiat ca el să joace la Rapid. I-am propus un contract pe doi ani", a spus Copos.
Oficialul giuleştean a confirmat interesul pentru atacantul clubului Sportul Studenţesc, Costin Curelea, dar a menţionat că deocamdată nu poate estima şansele de reuşită ale acestui transfer.
De asemenea, George Copos a menţionat că portarul Dănuţ Coman poate pleca la Anorthosis Famagusta doar în schimbul a 62.000 de euro.
"Dani Coman este cel mai bun portar din România. Nu s-a schimbat nimic în ceea ce priveşte situaţia lui. Este portarul Rapidului şi rămâne pe loc. Dacă vrea, poate pleca dacă cei care îl doresc plătesc 62.000 de euro, altfel nu", a adăugat Copos.
Dănuţ Coman declarase, joi, la sosirea din stagiul de pregătire din Scoţia, că gruparea Anorthosis Famagusta nu este de acord să plătească suma de transfer de 62.000 de euro, precizând că intenţionează să mai discute încă o dată cu acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, pentru a rezolva acest diferend.