După cum informează site-ul oficial al clubului de fotbal Rapid Bucureşti, marţi vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul cu formaţia Myllykosken Pallo-47 (MyPa) din Finlanda, în turul 2 preliminar al competiţiei Europa League.
Partida tur va avea loc la 19 iulie, de la ora 20:30, pe stadionul "Giuleşti - Valentin Stănescu" şi va fi transmisă în direct de către postul de televiziune DigiSport. Manşa secundă a întâlnirii se va disputa la 26 iulie, de la ora 18:30, la Myllykoski.
Iată preţurile tichetelor: Peluză - 15 lei, Tribuna 2 - 25 lei, Tribuna 1 - 35 lei, Tribuna 0 - 100 lei, Tribuna oficială - 150 lei.
Conferinţele oficiale de presă sunt programate miercuri, 18 iulie, de la ora 18:30 pentru MyPa şi la ora 20:15 pentru FC Rapid, la stadionul "Giuleşti - Valentin Stănescu".