





























|
Gigi Becali a pierdut litigiul cu FCM Bacau privind jucătorul Eugen Baciu
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat că judecătorii Tribunalului de Arbitraj Sportiv sunt corupţi, după ce instanţa de la Lausanne a dat dreptate clubului FCM Bacău în litigiul privind jucătorul Eugen Baciu, astfel că gruparea bucureşteană este datoare 800.000 de euro.
O clauză din contractul încheiat între Steaua şi FCM Bacău (pe vremea când clubul era deţinut de Dumitru Sechelariu), prinvind transferul fundaşului Eugen Baciu, prevede că formaţia bucureşteană trebuie să plătească 800.000 de euro grupării băcăuane dacă jucătorul rămâne liber de contract din orice motiv. Jucătorul şi-a încheiat contractul cu Steaua în 2011 şi s-a întors la Bacău. Comisiile sportive interne au dat dreptate Stelei, dar băcăuanii s-au adresat la TAS, unde au avut câştig de cauză.
"Aici e chestie de corupţie. Numai dacă este corupţie poţi să dai asemenea hotărâre. Când îmi spunea lumea că e corupţie la TAS, nu credeam. Acum îmi dau seama că e corupţie. O să atacăm la tribunalul din Elveţia, o să fac plângere penală împtoriva judecătorilor de la TAS. O să facem reclamaţie la FIFA, la UEFA, o să fac intervenţie la comisia de justiţie a Parlamentului Europei pentru desfiinţarea acestui tribunal sportiv şi să ne judecăm apoi în instanţele civile. Chivorchian a fost acolo, cu o societate de avocaţi de la Timişoara. O să încercăm să suspendăm executarea hotărârii dacă îi dăm în judecată la tribunal. Tribunalele astea sportive şi comisiile astea sportive nu mai sunt chiar aşa puternice pentru că Uniunea Europeană nu mai permite asta. Comisiile din ţară ne-au dat dreptate pentru că aveam dreptate sută la sută", a afirmat Becali.
Patronul stelist recunoaşte că el a acceptat clauza care îl face dator Bacăului, dar precizează că Steaua nu e vinovată pentru faptul că lui Baciu i s-a terminat contractul. "Baciu a prelungit încă doi ani şi a rămas liber după şapte ani, nu după cinci ani. Am lăsat şi clauza aia, că dacă rămâne liber din orice motiv plătesc 800.000, că am zis că oricum nu-l las liber. Contractul ăsta l-am semnat când jucam rummy. 'Pune, mă, din orice motiv', i-am spus avocatului şi ei au speculat asta. Că i s-a terminat contractul nu e motiv. Ce, Baciu trebuia să joace până la o sută de ani? Cu alte cuvinte, dacă Baciu făcea accident de maşină şi murea trebuia să dau 800.000, nu? Trebuia un motiv pentru care e vinovată Steaua. Puteam să spunem mai clar: din vina Stelei. După ce i s-a terminat contractul s-a dus la Bacău. Am plătit 400.000, era jumătate al Stelei, după aia nu mai era al Stelei, era al Bacăului sută la sută. Adică şi-a luat marfa înapoi. Eu nu mai înţeleg, dacă e sută la sută al Bacăului, cum să mai dau 800.000. El s-a dus la Bacău. Baciu s-a dus şi el la TAS şi a zis că Steaua nu se poartă corect cu jucătorii, a luat apărarea Bacăului", a spus cu amărăciune Gigi Becali.
Taguri:
Steaua Bucuresti
Gigi Becali
Eugen Baciu
FCM Bacau
Dumitru Sechelariu
TAS
» Clasament Liga 1
» Steaua - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Fotbal Club FCSB
Fotbal Club FCSB și Rapid București au terminat la egalitate, 3-3 (1-1), duminică seara, pe Arena Națională din Capitală, într-un derby spectaculos desfășurat în prima...
Fotbal Club FCSB a fost eliminată, joi seară, de Olympique Lyon, în optimile de finală ale Europa League. După ce s-au impus în turul disputat la Bucureşti cu 3-1, la Décines francezii au...
Fotbal Club FCSB a fost eliminată din competiția de fotbal Europa League de echipa franceză Olympique Lyon, care s-a impus cu scorul de 4-0 (2-0), joi seara, pe "OL Stadium" din...
Atacantul Malick Fofana, care a marcat două goluri pentru echipa de fotbal Olympique Lyon în meciul tur cu FCSB, din Europa League, a declarat, miercuri, într-o conferință de...
Antrenorul echipei franceze de fotbal Oympique Lyon, portughezul Paulo Fonseca, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie atenți la FCSB,...
Fotbal Club FCSB a obținut o victorie importantă în fața Universității Craiova, impunându-se cu 1-0 duminică seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa...
Fotbal Club FCSB a fost învinsă, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-1 (1-0), de Olympique Lyon, în prima manşă a optimilor de finală ale Europa League. Iată...
Fotbal Club FCSB a fost învinsă de echipa franceză Olympique Lyon cu scorul de 3-1 (1-0), joi seara, pe Arena Națională din București, în prima manșă a optimilor de finală ale...
Joi, de la ora 19:45, pe Arena Națională din București, FCSB va înfrunta Olympique Lyon în prima manșă a acestei faze a competiției. Partida se anunță una de mare...
Fotbal Club FCSB a urcat pe primul loc în Superliga de fotbal, după ce s-a impus în derby-ul cu Dinamo București, cu scorul de 2-1 (1-1), duminică seara, pe Arena Națională...
FCSB a învins PAOK Salonic cu 2-0 şi s-a calificat în optimile Europa League, unde vor înfrunta Olympique Lyon sau Eintracht Frankfurt. Iată declarațiile...
|
|
|
S-au nascut azi

Adalbert Püllöck
România
118 ani

Bryce Moon
Africa de Sud
39 ani

Cédric Guiro
Belgia
35 ani
Cezar Lungu
România
37 ani

Christian Tiboni
Italia
37 ani
Daniel Orac
România
40 ani

Eduard Dubinski
URSS
90 ani

Fabrice Muamba
Anglia
37 ani

Frederico Rosa
Portugalia
68 ani

Hérculez Gómez
Mexic
43 ani

Igor Chugainov
Rusia
55 ani

Igor Semshov
Rusia
47 ani
Ivan Pešić
Croaţia
33 ani
Javier Velayos
Spania
38 ani
Jeffrey Ket
Olanda
32 ani

Lucas Licht
Argentina
44 ani

Luis del Sol
Spania
90 ani

Marc Berdoll
Franța
72 ani

Marco Ospitalieri
Belgia
33 ani
Marius Briceag
Romania
33 ani

Max Wright
Scoția
33 ani

Neil Mochan
Scoția
98 ani

Olivier ter Horst
Olanda
36 ani

Pietro Vierchowod
Italia
66 ani

Robert Kovač
Croația
51 ani

Siboniso Gaxa
Africa de Sud
41 ani

Slavko Svinjarević
Yugoslavia
90 ani

Ștefan Leu
România
46 ani

Ștefăniță Banu
România
36 ani
Tiberiu Căpuşă
România
27 ani

Tom Baker
Țara Galilor
89 ani

Vladimír Kinier
Cehoslovacia
67 ani
|
|
|