Mijlocaşul echipei FC Steaua Cristian Tănase a fost suspendat de UEFA pentru trei etape, în urma cartonaşului roşu primit în meciul tur, cu Spartak Trnava, din turul trei preliminar al Europa League.
Antrenorul Laurenţiu Reghecampf speră ca jucătorii stelişti care vor intra pe teren la partida tur să suplinească absenţa lui Tănase. "Pentru noi, Tănase este greu de suplinit. Tănase este într-o formă foarte mare, este un jucător foarte important, a şi marcat în ultimele meciuri. Dar eu consider că avem o echipă foarte puternică, iar jucătorii care vor avea şansa să joace la meciul retur trebuie să-l suplinească cât mai bine pe Tănase. Nu cred că trebuie să-l scoatem vinovat numai pe Tănase. Toţi suntem vinovaţi, pentru că s-a luat cartonaşul în minutul 80 şi până atunci am avut foarte multe ocazii de gol. Eu sunt supărat pe el, dar sunt supărat în felul meu. I-am spus după meci: 'cel mai mult vei suferi tu, pentru că nu joci'. Acesta este cel mai grav lucru care i se poate întâmpla unui jucător, să nu poată să joace, dintr-o prostie copilărească. Dar este târziu acum, nu are rost să mai discutăm", a spus Reghecampf.
"Chiar dacă nu ne calificăm în play-off-ul Europa League, Reghe nu va fi dat afară, pentru că se conturează o echipă foarte puternică. Eu le-am zis jucătorilor că-i critic când joacă prost şi îi laud când joacă bine. Acum, eu nu pot să-l mai critic pe Tănase că a fost eliminat cu Spartak Trnava. Eu îl iubesc pe Tănase, nu pot să mă supăr pe el, că este magnific. Pe mine mă încântă ce face pe teren", a declarat Gigi Becali.
Tănase a fost eliminat, în minutul 81, după ce a lovit un adversar cu cotul. Partida tur s-a încheiat, disputată pe Arena Naţională, s-a încheiat cu scorul de 1-0 pentru oaspeţi, iar returul va avea loc joi, în Slovacia.