Antrenorul echipei Spartak Trnava, Pavel Hoftych, a declarat într-o conferinţă de presă că jucătorii săi trebuie să facă un meci tactic foarte bun în meciul cu Steaua din manşa a doua a turului trei preliminar al Europa League, echipa română având în continuare prima şansă de calificare.
"Vrem să obţinem calificarea cu orice preţ, dar pentru asta trebuie să facem un joc foarte bun. Ştim că ar fi o performanţă splendidă, însă în ciuda victoriei noastre de la Bucureşti Steaua rămâne favorită. În ultimele două meciuri de campionat, Steaua a marcat nouă goluri şi asta spune totul despre calitatea adversarului. Nu ştiu dacă putem trece de români, dar vom încerca să gestionăm foarte bine jocul din punct de vedere tactic. Sper să le oferim celor 15.000 de spectatori un spectacol frumos", a spus Hoftych, potrivit cotidianului slovac Sport.
Pavel Hoftych a menţionat că victoria din tur este un rezultat valoros obţinut în faţa unei echipe mari, dar că formaţia sa este doar la jumătatea drumului. "Steaua a combinat bine, ştiam asta, nu pot spune că ne-au surprins cu ceva. Şi-au creat multe ocazii, dar noi am reuşit să-i învingem, deşi nu suntem la nivelul Stelei. Chiar dacă sunt favoriţi, vom încerca să-i încurcăm şi de data aceasta", a comentat el.
Partida Spartak Trnava - Steaua Bucureşti, din manşa secundă a turului trei preliminar al Europa League, se va disputa joi, de la ora 20:30, pe stadionul Antona Malatinskeho. În tur, echipa slovacă a câştigat la Bucureşti cu scorul de 1-0.