Spaniolul Xabi Alonso, campion mondial în 2010, a apreciat că echipa deţinătoare a titlului mondial la fotbal ar trebui să se califice direct pentru Mondialul următor, fără să treacă prin preliminarii.
"Logic, ca la numeroase alte competiţii din diverse discipline, campionul este autorizat automat să-şi apere titlul. FIFA nu permite aceasta, dar eu cred că este destul de important, şi corect, ca învingătorul să aibă dreptul să fie calificat pentru Mondialul următor", a declarat mijlocaşul lui Real Madrid, la o conferinţă de presă înaintea meciului Spaniei cu Arabia Saudită de vineri.
Calificarea directă a echipei campioane mondiale en-titre la Cupa Mondială următoare a luat sfârşit o dată cu Mondialul din 2006, din Germania. Federaţia internaţională de fotbal (FIFA) a justificat această schimbare de regulament explicând că nivelul unei echipe ar putea să se schimbe în 4 ani, cât este între două ediţii.