Meciuri interesante din preliminariile Campionatului Mondial din 2014 nu se vor disputa doar în Europa la acest sfârşit de săptămână. În America de Sud, continentul care va găzdui acest turneu, există o luptă acerbă pentru prezenţa în Brazilia, peste doi ani. Multe staruri care evoluează în Europa, precum Messi, Falcao sau Cavani se vor duela cu naţionalele lor vineri şi sâmbătă.
Columbia - Uruguay (vineri, 23.30, ora României) - La acest meci se vor afla faţă în faţă doi dintre cei mai buni marcatori de pe "Bătrânul Continent", Radamel Falcao (Atletico Madrid) şi Edinson Cavani (Napoli). Selecţionerul argentinian al Columbiei, Jose Pekerman, nu va putea conta însă pe cuplul de fundaşi centrali Yepes-Mosquera.
El intenţionează să-i înlocuiască pe cei doi cu Zapata şi Perea. pe benzi, columbienii au doi jucători din Serie A, Zuniga şi Armero, iar la mijloc, "regizorul" va fi Guarin. Columbia (locul 6 în Grupa Sud-Americană) are nevoie de victorie pentru a se apropia de primele patru poziţii calificabile direct la CM 2014.
De partea cealaltă, urugiayenii pregătiţi Oscar Tabarez nu-l vor avea în rândurile lor pe atacantul Suarez, suspendat. va fi prezent în schimb Forlan, care va face cuplu în atac cu "napoletanul" Cavani. La Uruguay, fostul jucător al CFR-ului, Alvaro Pereira, actualmente la Inter Milano, este de asemenea anunţat titular. Având în vedere că la ora meciului se anunţă temperaturi tropicale în Columbia, uruguayenii s-au pregătit câteva zile în Panama, pentru aclimatizare.
Argentina - Paraguay (sâmbătă, ora 02.10) - De când pe banca Argentinei a fost adus Alejandro Sabella, Lionel Messi a jucat pentru naţionale "albiceleste" la fel de bine ca la Barcelona. Jucătorul, în vârstă de 25 de ani, a marcat 10 goluri în ultimele 10 meciuri disputate cu Argentina.
Printre victoriile argentinienilor cu Messi marcator se numără şi cele din amicalele cu Germania şi Brazilia. Argentinienii vor avea în faţă, pe stadionul "Mario Kempes", o echipă a Paraguayului schimbată în ru faţă de cea care a jucat ultima finală la Copa America.
La meciul cu Argentina, oaspeţii intenţionează să folosească un singur atacant, pe Valdez, scrie presa sud-americană. De partea cealaltă, Argentina vizează o victorie la scor, Sabella exersând la antrenamente un sistem 4-2-3-1 cu Lavezzi, Messi şi Di Maria în spatele vârfului împins Higuain. Vor lipsi a gazde Mascherano, suspendat, Aguero, accidentat. Gago şi Braña sunt anunţaţi titulari în faţa liniei defensive.
Selecţionerul Paraguayului, uruguayanul Gerardo Pelusso, i-a avertizat însă pe argentinieni că există şi lucruri de care ar trebui să se teamă, printre ele numărându-se şi datele statistice. Practic, Paraguayul nu a pierdut niciodată pe tărâm argentinian în istoria preliminariilor Cupei Mondiale (39 de ani).
Ecuador - Bolivia (vineri, ora 00.00) - Gustavo Quinteros, ex-selecţionerul Boliviei, nu câştigase niciun meci din cele 16 jucate de echipa sa în preliminarii. Imediat după ce a reuşit prima victorie, în iulie (3-1 cu Paraguay) şi-a dat demisia, intrând în polemici cu cei care nu i-au acordat timpul necesar pentru reconstrucţia echipei.
L-a înlocuit Azkargorta, născut în Spania, în Ţara Bascilor, care a mai reuşit o dată să ducă Bolivia la Cupa Mondială, în 1994. De el se leagă toate speranţele bolivienilor, care nu au la dispoziţie o generaţe de jucători ieşiţi din comun. Adversara lor, Ecuadorul, vine după o serie de rezultate bune în care a reuşit să acumuleze nouă puncte în cinci meciuri. Partida se va juca la Quito.
Peru - Venezuela (sâmbătă, ora 04.25) - A fost finala pentru locul trei la ultima Copa America. Atunci, a marcat trei goluri Guerrero (Peru), care este acum incert pentru partida programată în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Peruanii (3 puncte) conduşi de pe bancă de Markarian au nevoie de şase puncte în următoarele două întâlniri pentru a reintra în cursa pentru calificare. De partea cealaltă, venezuela a avut un parcurs neaşteptat de bun, ocupând locul al 5-lea în Grupa Sud-Americană, cu 8 puncte. Rondon şi Arango au fost până acum princialii artizani ai rezultatelor bune obţinute de venezuelani. Peru pregăteşte o formulă ofensivă de joc, cu Vargas, Farfan, Pizarro şi Guerrero printre titulari.
Clasamentul Grupei Sud-Americane de calificare la CM 2014:
1. Chile 12
2. Uruguay 11
3. Argentina 10
4. Ecuador 9
---------------
5. Venezuela 8
---------------
6. Columbia 7
7. Bolivia 8
8. Paraguay 4
9. Peru 3
Primele patru clasate se califică direct la CM 2014, a cincea dispută un baraj tur-retur cu câştigătoarea turului cinci preliminar din Zona Asia. Brazilia este deja calificată în calitate de ţară organizatoare.
RomanianSoccer