Fundaşul stânga Ashley Cole a refuzat, după săptămâni de discuţii, prelungirea contractului oferită de echipa sa, Chelsea Londra, anunţă presa din Marea Britanie, citată de revista France Football.
Internaţionalul englez, sub contract cu Chelsea până în iunie viitor, ar fi în vizorul ruşilor de la Zenit Sankt Petersburg, care l-au transferat de curând pe brazilianul Hulk de la FC Porto pentru 58 de milioane de euro. Potrivit cotidianului The Sun, Cole este şi în vizorul vicecampioanei Franţei, Paris Saint-Germain.
Jucătorul cu 98 de selecţii pentru Anglia a venit la Chelsea în 2006, de la concitadina Arsenal.