Tehnicianul Claudiu Niculescu a ajuns la un acord cu conducerea grupării FC Bihor Oradea şi va fi noul antrenor al echipei din
Liga 2, a anunţat, marţi, clubul din Oradea, pe
site-ul său oficial.
Niculescu şi-a reziliat, luni, contractul cu Universitatea Cluj, apoi a ajuns la Oradea şi s-a înţeles cu conducătorii bihoreni pentru preluarea postului de antrenor principal. De altfel, fostul jucător dinamovist a condus, marţi dimineaţă, primul antrenament al echipei "roş-albastre" la stadionul Municipal "Iuliu Bodola".
"A ajuns la Oradea. A şi condus primul antrenament, urmează ca în cursul zilei de azi să definitivăm hârtiile", a declarat preşedintele clubului, Şerban Morcan.
Claudiu Niculescu îl înlocuieşte astfel pe Gheorghe Ghiţ, tehnician care şi-a reziliat contractul "de comun acord".
Niculescu va conduce de pe bancă primul joc al noii sale echipe la sfârşitul săptămânii, în deplasare, cu Damila Măciuca.
Din vara anului 2010, Niculescu a evoluat la Universitatea Cluj, mai întâi ca jucător, apoi şi ca tehnician.
În vârstă de 36 de ani, Claudiu Niculescu a evoluat în cariera sa pentru IELIF Craiova, Drobeta Turnu-Severin, Electroputere Craiova, Universitatea Cluj, Dinamo Bucureşti, Genoa, MSV Duisburg, Omonia Nicosia şi Universitatea Cluj.
După rezilierea contractului cu "U" Cluj, Niculescu a anunţat că renunţă la cariera de jucător, dedicându-se antrenoratului.