Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, la Sport.ro, că astăzi va ajunge la echipa sa şi mijlocaşul Abel Gomez Moreno de la Real Murcia, pentru care va achita suma de 200.000 de euro.
"
O să mai vină azi un jucător, Abel. Ne interesa, n-am mai vrut eu, că am zis că avem destui jucători, dar după meciul de la Vaslui am zis să-l cumpărăm. A costat 200.000 de euro, el va avea un salariu tot cam de 200.000. Mai risc 800.000 în total pentru el, poate e bun. Nu e bun, asta e, am mai pierdut 800.000. Rulez fotbalişti până rămân cei care merită", a spus Becali la Sport.ro.
Spaniolul Abel Gomez Moreno, în vârstă de 26 de ani, a mai fost dorit de Steaua în această vară, Becali vorbind atunci de un schimb cu fundaşul Ionuţ Rada, plus o sumă de bani pe care ar fi urmat să o primească Steaua. După ce Steaua a renunţat la el, jucătorul a intrat în atenţia clubului Dinamo, dar transferul nu s-a perfectat.
Mediafax