Fundaşul lui Chelsea, John Terry, urmărit de Federaţia engleză (FA) într-o afacere în care era acuzat de insulte rasiste la adresa lui Anton Ferdinand, a fost condamnat la o suspendare de patru meciuri şi amendat cu 220.000 lire sterline (277.000 euro), de o comisie independentă a FA.
Federaţia engleză a precizat că împotriva acestei decizii se poate depune recurs în termen de 14 zile.
Pe 13 iulie, un tribunal din Londra l-a exonerat pe John Terry, judecătorul Howard Riddle estimând că nu a avut suficiente elemente pentru a spune că John Terry ar fi vreun rasist.
John Terry (31 ani) a fost acuzat că a proferat insulte cu caracter rasist la adresa jucătorului de culoare al lui QPR, fratele lui Rio Ferdinand, într-un meci din Campionatul Angliei din 23 octombrie 2011.
Această afacere l-a costat pe Terry banderola de căpitan al echipei Angliei şi a antrenat prin ricoşeu demisia selecţionerului Fabio Capello, care nu a fost de acord cu sancţionarea lui Terry.
Pe 23 septembrie, John Terry a anunţat că-şi încheie cariera internaţională după 78 de selecţii.
"Consider că FA, menţinând ancheta împotriva mea, deşi am fost exonerat de tribunal, mi-a întărit decizia în legătură cu retragerea mea din echipa naţională", a declarat Terry.