Antrenorul englez Roy Hodgson a fost ridicat la gradul de cavaler în Finlanda, pentru contribuţia sa în dezvoltarea fotbalului din această ţară scandinavă.
Hodgson, numit în mai selecţioner al Angliei, a antrenat naţionala scandinavă între ianuarie 2006 şi noiembrie 2007, cu care a fost aproape de calificarea la Euro 2008, ce ar fi însemnat o premieră în istoria Finlandei.
"Ca selecţioner al Finlandei, Roy a ridicat nivelul culturii fotbalistice finlandeze şi ne-a făcut mai bine cunoscuţi pe plan internaţional ca naţiune de fotbal", a declarat ambasadorul finlandez la Londra, Pekke Huhtaniemi pe site-ul federaţiei engleze.
În acea perioadă, Finlanda a urcat pe locul 33 în ierarhia FIFA şi a fost la un singur gol de calificarea la Euro 2008. Finlanda avea nevoie de victorie în meciul cu Portugalia, din finalul preliminariilor, dar nu a izbutit decât o remiză albă.
Antrenorul englez de 65 ani a declarat că s-a simţit foarte bine în Finlanda, atât în fotbal cât şi în afara lui. "Sper că relaţia mea cu Finlanda, care este grozavă deja, va deveni şi mai bună".
Hodgson, un antrenor globetrotter, a antrenat deja în Suedia, Elveţia, Italia, Anglia, Norvegia, Danemarca şi Emiratele Arabe Unite, cucerind 8 titluri naţionale.
Finlanda, în prezent pe locul 96 în clasamentul FIFA, este antrenată acum de Mixu Paatelainen, şi în preeliminariile CM 2014 face parte dintr-o grupă alături de campioana mondială şi europeană Spania şi campioana mondială din 1988 Franţa.