Amatorii de fotbal din Cluj vor putea viziona pe un ecran gigant, amplasat în Piaţa Unirii, partida de fotbal dintre CFR Cluj şi formaţia engleză Manchester United, programată marţi în
grupa H a Ligii Campionilor.
''Cu ocazia primului meci jucat la Cluj-Napoca din cadrul grupelor Ligii Campionilor dintre echipele de fotbal CFR Cluj si Manchester United, Primăria Cluj- Napoca în parteneriat cu Orange România amenajează în Piaţa Unirii un ecran gonflabil gigant pe care se va proiecta meciul live, marţi 2 octombrie, de la 21.45'', anunţă primăria clujeană într-un comunicat de presă transmis marţi.
De asemenea, în Piaţa Unirii va fi amenajat un Fan Zone pentru suporterii echipei oaspete, unde aceştia se pot întâlni înainte de meci. În plus, primăria va avea amenajat şi un infopoint în Piaţa Unirii, prin intermediul căruia voluntarii prezenţi vor putea oferi informaţii utile şi de interes pentru vizitatori.
CFR Cluj va întâlni marţi seară, de la ora 21,45, pe stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'', echipa Manchester United, în cadrul grupei H a Ligii Campionilor la fotbal.