Antrenorul echipei Galatasaray Istanbul, Fatih Terim, a declarat, marţi seară, după înfrângerea din meciul cu Sporting Braga, scor 0-2, că formaţia sa a dominat jocul pe toată durata întâlnirii, dar nu a ştiut să fructifice ocaziile avute.
"Am dominat tot meciul, dar din păcate am primit gol la prima lor acţiune periculoasă. După primirea golului am continuat să ne creăm ocazii, dar nu am ştiut să le fructificăm. În partea secundă dominarea a fost şi mai accentuată, dar tot nu am reuşit să înscriem. Liga Campionilor este o competiţie de nivel înalt, este un altfel de fotbal faţă de campionatul intern. Trebuie să fim realişti şi să spunem că nu suntem într-o poziţie favorabilă în grupă, Cu toate acestea, Braga nu este o echipă mai bună ca noi. Jucătorii mei vor învăţa ceva din acest meci. Şansele de calificare sunt mai mici acum, dar nu vom renunţa la luptă. Manchester United este principala favorită a grupei", a spus Terim.
Echipa portugheză Sporting Braga a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), formaţia turcă Galatasaray Istanbul, într-un meci din etapa a 2-a a grupei H a
Ligii Campionilor, din care face parte şi campioana României, CFR Cluj. Golurile învingătorilor au fost marcate de Ruben Micael '27 şi Alan '90+4.