"Franţa a luptat pentru a obţine un egal şi a reuşit", a afirmat selecţionerul echipei Spaniei, Vicente del Bosque, după egalul (1-1) de la Madrid dintre cele două formaţii, marţi seara, în meci contând pentru
preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2014.
"Franţa a făcut o bună repriză secundă. Ea a avut multe ocazii, a luptat pentru a obţine un egal şi a reuşit. Nu suntem decât la al treilea meci al nostru, dar luna martie va fi foarte importantă", a spus selecţionerul campioanei europene şi mondiale en titre.
"În prima repriză am controlat jocul, dar ne-a lipsit un pic de profunzime. Am reuşit totuşi să facem asta pe finalul primei reprize. Primele două schimbări pe care le-am făcut s-au datorat unor accidentări. La a treia, nu ştiam dacă ne trebuie un jucător în apărare sau în atac. Am optat în final pentru Torres. Nu am avut echilibrul pe care îl avem de obicei la mijlocul terenului", a analizat Del Bosque.
La rândul său, Didier Deschamps, selecţionerul echipei Franţei, a declarat:
"Este super că am reuşit să luăm un punct. Am făcut o foarte bună repriză secundă şi am mers până la capăt. Acest rezultat recompensează jucătorii".
Ibericii au deschis scorul prin Sergio Ramos (25), au ratat un penalty prin Fabregas (42), iar francezii au smuls un punct, în urma golului reuşit în prelungiri de Olivier Giroud (90+4).